ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Focul Haric va ajunge la Chișinău sîmbătă seară

11:26 | 15.04.2017 Categorie: Societate

Chişinău, 15 apr. /MOLDPRES/. Focul Haric va ajunge în țara noastră astăzi, între orele 19.00 şi 20.00, informează MOLDPRES cu referire la surse din cadrul Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove.

Lumina Sfîntă va fi adusă la Chișinău pentru a 15-a oară consecutiv și va fi împărţită preoţilor şi credincioşilor în scuarul Catedralei Mitropolitane.

Potrivit secretarului Mitropoliei, protoiereu mitrofor Vadim Cheibaş, o delegaţie a Mitropoliei Moldovei, condusă de IPS, Mitropolitul Vladimir a mers în Joia Mare, în Ţara Sfîntă, la Biserica Sfîntului Mormînt din Ierusalim, de unde va lua lumina sfîntă. Delegația, din care fac parte patru clerici, s-a deplasat la Tel-Aviv cu o cursă comercială a unei companii aeriene private, care în ultimii doi ani a susținut misiunea aducerii Focului Haric în Republica Moldova.

De secole, Focul Haric este considerat un miracol al Ortodoxiei. După ce Mîntuitorul Hristos a fost înmormîntat, o lumină puternică a spart piatra şi, de atunci, focul divin se aprinde pe mormîntul lui Hristos de fiecare dată, în timpul vecerniei din Sîmbăta Mare. În acest an, Sărbătoarea Paştelui are loc pe 16 aprilie.

(Reporter N. Roibu, editor L. Alcază)

img17002887

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!