ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Preşedintele Igor Dodon a propus introducerea sistemului mixt de vot pentru R. Moldova

12:41 | 18.04.2017 Categorie: Politică

Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Șeful statului, Igor Dodon, a anunţat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă că nu va susţine iniţiativa democraţilor privind implementarea votului uninominal şi a propus introducerea sistemului electoral mixt, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Igor Dodon, sistemul electoral mixt presupune alegerea a 51 de deputaţi pe liste de partid, iar a altor 50 în circumscripții electorale teritoriale. ”Dintre cei 50 de deputați aleși în circumscripții, propun ca jumătate să fie din diasporă și din stînga Nistrului. Dat fiind faptul ca în afara ţării şi în raioanele de est care nu sînt sub controlul Chişinăului se află cel puţin o treime din cetăţenii Republicii Moldova, consider că aceștia trebuie să fie reprezentaţi de 25% din totalul deputaților în Parlament. Ceilalţi 25 la sută vor fi deputaţi aleşi din raioane și din capitală. Votarea deputaților din Transnistria se va face în secții de votare deschise pe teritoriul aflat sub controlul constituţional al Guvernului Republicii Moldova”, a menționat Dodon.

Şeful statului a mai propus ca diaspora să beneficieze de un număr mai mare de buletine şi secţii de votare la următorul scrutin, iar studenţii să îşi poată exprima opţiunea electorală şi pe teritoriul localităţilor unde îşi fac studiile. ”Propun ca votul în diasporă să fie asigurat pentru două zile, astfel încît să fie facilitat accesul votanților aflați departe de secțiile de vot. Numărul circumscripţiilor urmează a fi stabilit în conformitate cu datele oficiale prezentate de către instituțiile de stat. La fel, insist ca numărul semnăturilor necesare pentru înregistrarea unui candidat electoral să fie redus la 600. De asemenea, reiterez poziția mea referitor la reducerea numărului de deputați de la 101 la 71”, a spus Dodon.

Solicitat de MOLDPRES, serviciul de presă al Partidului Democrat a specificat că va veni în scurt timp cu un comunicat la acest subiect.

Un proiect de lege ce vizează modificarea Codului electoral şi trecerea la sistemul de vot uninominal a fost înregistrat în Parlament la 14 martie curent. Documentul a fost inițiat de către un grup de deputaţi din majoritatea parlamentară şi transmis pentru expertizare Comisiei de la Veneția.

(Reporter A. Zara, editor M. Jantovan)

img17002914

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!