ANRE a stabilit prețurile plafon de comercializare a carburanților pentru următoarele două săptămîni
14:25 | 18.04.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 18 apr. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit astăzi prețul plafon de comercializare a benzinei Premium-95 pentru perioada 19 aprilie-2 mai la nivel de 18.18 lei pentru un litru, iar la motorină de 15.48 lei, informează MOLDPRES.
Astfel, prețul la cea mai solicitată benzină auto Premium-95 va crește de miercuri cu 69 bani per litru, iar la motorină cu 64 de bani.
Noile prețuri la benzină și motorină vor intra în vigoare la miezul nopții. Începînd de atunci, operatorii nu vor avea dreptul să comercializeze cu amănuntul carburanții la prețuri mai mari decît cele stabilite de ANRE.
Prețurile afișate astăzi pe pagina electronică a ANRE vor fi valabile 14 zile calendaristice.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)