ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Pavel Filip a convocat ședința Comisiei pentru situații excepționale

11:30 | 21.04.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a convocat în primele ore ale dimineții ședința Comisiei pentru situații excepționale, în vederea coordonării măsurilor de urgență care se impun pentru asigurarea protecţiei cetăţenilor și evaluarea pagubelor cauzate de condițiile meteo critice, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Executivului. 

În contextul situaţiei excepţionale declarate în urma ninsorilor abundente, Prim-ministrul a solicitat implicarea Forţelor Armatei Naţionale în vederea lichidării consecinţelor intemperiei abătute peste țara noastră. Totodată, Premierul a cerut ca activitatea Celulei de criză creată de autorităţi să continue în următoarele zile. 

Prim-ministrul a îndemnat populaţia să se abţină de la deplasări cu ocazia Paștelui Blajinilor, avînd în vedere faptul că meteorologii anunță în continuare vreme rea. Totodată, Pavel Filip a dispus ca școlile, grădinițele și spitalele să fie conectate la căldură, precum şi să fie întreprinse măsurile pentru reconectarea localităților la energie electrică. 

Un alt subiect pus în discuţie de către Premier a vizat măsurile care trebuie întreprinse pentru sprijinirea producătorilor agricoli: „Avem nevoie de o evaluare cît mai precisă a pagubelor, ceea ce înseamnă o bună organizare în plan local pentru stabilirea daunelor. În baza acestor evaluări vom putea lua și măsurile prin care să compensăm o parte din pierderile suferite de producătorii agricoli”, a spus Pavel Filip. 

În acelaşi timp, Prim-ministrul a cerut Ministerului Mediului împreună cu autoritățile publice locale să monitorizeze nivelul apelor din rîuri și bazinele acvatice și să ia măsurile care se impun pentru a preveni eventualele ieșiri din albii ale apelor.  

Autoritățile și instituțiile responsabile de gestionarea situației îndeamnă oamenii să rămînă în case pe parcursul zilei de azi, întrucît vremea de afară poate crea dificultăți majore de deplasare. Totodată, salvatorii solicită cetățenilor să-şi mențină calmul și să țină cont de mesajele transmise de autorități.

img17002995

img17002995

img17002995

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!