Arterele principale din Chișinău au fost deblocate, iar transportul public a început să circule
18:22 | 21.04.2017 Categorie: Societate
Chişinău, 21 apr. /MOLDPRES/. Toate străzile principale din municipiul Chișinău pe unde circulă transportul public au fost deblocate. Totodată, trei rute de troleibuz și cinci rute de autobuz au ieșit la traseu, însă circulă conform unui itinerar mai scurt, informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al Primăriei capitalei, în Chișinău circulă troleibuzul cu nr. 22, 24 şi 5. La fel, și-au reluat circulația și autobuzele de pe rutele cu nr. 5, 23, 26, 19 şi 122.
Pînă la ora 17.00, peste 270 de blocuri au fost reconectate la reţeaua centralizată de încălzire. Conform deciziei Comisiei municipale pentru situaţii excepţionale, activităţile de intervenţie vor continua în regim non-stop, inclusiv în zilele de Paştele Blajinilor, duminică şi luni.
Solicitată de agenție, ofițerul de presă al Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Diana Țurcanu, a menționat că pompierii din sudul și centrul țării, în special Cahul, Rezina, Orhei și Chișinău continuă lucrările de lichidare a consecințelor zăpezii. „Se intervine la tractarea automobilelor înzăpezite, la evacuarea persoanelor din zonele de risc, precum și la curățarea drumurilor prin defrișarea arborilor doborîți. De asemenea, salvatorii au fost alertați pentru a interveni în ajutor pentru două autocare cu circa o sută de pasageri de pe ruta Odessa – București și Odesa – Varna, ce s-au împotmolit în apropiere de vama Giurgiulești. Tot azi, salvatorii au tractat trei auto-trenuri. În caz de situații excepționale, cetățenii sînt îndemnați să sune la numerele de urgență 901 și 902”, a afirmat Țurcanu.
Și Aeroportul Internaţional Chişinău a anunțat că și-a reluat activitatea. „A început îmbarcarea pentru cursele Moscova, Viena, Paris, Milano. Totodată, a aterizat aeronava din Viena, dar și cursele Sankt-Petersburg și Moscova, care anterior au fost redirecționate spre București. Procesul de deszăpezire a pistei și peronului Aeroportului Chișinău continuă. Este antrenată toată tehnica, care funcționează în regim non stop”, a comunicat Serviciul de presă al Aeroportului.
Conform informațiilor Serviciului Vamal, posturile vamale interne Criuleni 18 și Rezina și-au reluat activitatea și funcționează în regim normal. Totodată, rămîne sistată activitatea posturilor vamale Ceadîr-Lunga 1, Ceadîr-Lunga 2 și Cișmichioi. Traficul transfrontalier este parțial limitat și la posturile vamale Leușeni și Sculeni.
La fel, rămîne sistată activitatea punctelor de trecere: Soroca-Țekinovka, Săiți–Lesnoe, Cahul-Oancea, Mirnoe-Tabaki, Vulcănești–Vinogradovca, Tudora-Starokazacie, Giurgiulești-Reni.
Serviciul Hidrometeorologic de Stat anunţă pentru următoarele zile Cod galben de înghețuri pe întreg teritoriul țării.
(Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)