ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reconectarea la energia electrică și curățarea drumurilor și curților constituie prioritățile Celulei de criză

20:03 | 25.04.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 apr. /MOLDPRES/. Autoritățile membre ale Celulei de criză s-au întrunit astăzi într-o nouă ședință a Comisiei pentru Situații Excepționale, în cadrul căreia au fost prezentate informații actualizate privind intervențiile pentru lichidarea consecințelor ninsorilor abundente de săptămîna trecută, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.

La începutul ședinței, Prim-ministrul Pavel Filip a transmis încă o dată mulțumiri celor implicați în gestionarea situației excepționale. „Vă mulţumesc pentru implicarea de care aţi dat dovadă. Sînt recunoscător tuturor poliţiştilor, militarilor, medicilor care s-au implicat nemijlocit în înlăturarea urmărilor intemperiei. De asemenea, exprim recunoștință tuturor celor care au făcut donații în acest scop”, a spus Premierul.

Potrivit informațiilor prezentate, Celula de criză continuă să activeze în regim non-stop, fiind axată preponderent pe restabilirea alimentării cu energie electrică a 26 de localități din șase raioane și UTA Găgăuzia, care rămîn încă deconectate.

Cea mai complicată situație se atestă în raionul Cahul, unde a căzut o linie de tensiune înaltă, iar restabilirea acesteia va dura mai multe zile. Deși a fost găsită o soluție alternativă de furnizare a energiei electrice prin intermediul unei linii de intensitate mai mică, aceasta nu are capacitatea necesară pentru aprovizionarea tuturor localităților afectate. În context, Premierul a menţionat necesitatea folosirii la maxim a generatoarelor existente.

În ceea ce privește localitățile afectate de intemperie din alte raioane, acestea urmează să fie reconectate pe parcursul zilei de astăzi, în acest scop fiind implicate 22 de echipe specializate. De asemenea, 150 de echipe vor verifica și testa funcționalitatea echipamentelor în toate localitățile afectate de calamitate.

Un alt aspect important gestionat de Celula de criză sînt riscurile de inundații din municipiul Comrat. În pericol sînt 635 de gospodării, iar în peste o sută au fost făcute deja intervenții pentru pomparea apei.

Referitor la starea drumurilor, a fost raportată blocarea traseului local L443 din raionul Strășeni, ca urmare a înnămolirii albiei rîului Bîc. În context, Ministerul Mediului a menționat că în această zonă se înregistrează situații similare în cazul ploilor abundente, curățarea integrală a albiei rîului Bîc fiind preconizată din contul unui grant oferit de România. Totodată, pe rîul Bîc s-a intervenit în zona Anenii Noi, pentru a evita riscul de inundații.

Nu în ultimul rînd, șeful Executivului a atras atenția asupra necesității de curățare a drumurilor și curților de arborii și crengile căzute în urma intemperiei. „Potențialul structurilor care fac parte din Celula de criză trebuie folosit la maxim. Luaţi legătura cu autorităţile locale, să ne spună fiecare de ce forţe este nevoie, pentru gestionarea corectă a capacităţilor de care dispunem”, a conchis Pavel Filip.

img17003080

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!