ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepremierul Gheorghe Bălan a participat la ceremonia de înmînare a diplomelor în cadrul Ministerului Apărării

17:07 | 28.04.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a participat astăzi la ceremonia de înmînare a diplomelor absolvenţilor cursului postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale, organizate în incinta Ministerului Apărării, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul politici de reintegrare.

În mesajul său de felicitare, vicepremierul Gheorghe Bălan a urat absolvenţilor succese în desfăşurarea activităţilor, menţionînd importanţa pregătirii profesionale a specialiştilor în identificarea soluţiilor adecvate la noile provocări din mediul de securitate şi apărare naţională.

Cursul postuniversitar în domeniul securităţii şi apărării naţionale cu genericul „Probleme actuale ale securităţii naţionale” a reunit reprezentanți ai Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului, Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, precum şi din cadrul subdiviziunilor acestora. De asemenea, la instruire au participat specialiști din diverse ONG-uri şi confesiuni religioase.

Aceasta este cea de-a 4-a promoție de absolvenți a cursului postuniversitar menţionat.

img17003202

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!