Securitatea publică din nou în vizorul Comisiei Unificate de Control
17:19 | 28.04.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 28 apr. /MOLDPRES/. Ședinţa ordinară a Comisiei Unificate de Control (CUC), condusă de delegația transnistreană, în cadrul căreia au fost abordate 11 subiecte, s-a desfăşurat ieri în oraşul Bender, relatează MOLDPRES citînd Biroul politici de reintegrare.
Delegația Republicii Moldova în CUC a venit cu iniţiativa de a include pe agenda şedinţei subiectul cu privire la „asigurarea transparenței militare totale în Zona de Securitate (ZS) în corespundere cu prevederile Acordului din 1992”. În urma unor schimburi de opinii s-a conchis asupra necesităţii efectuării unor consultări şi de a continua abordarea subiectului la ședința următoare a CUC.
De asemenea, membrii CUC au audiat și aprobat raportul săptămînal privind situaţia din ZS. În context, a fost menţionată depistarea şi predarea din partea populației a unor loturi impunătoare de armament și muniții păstrate ilegal. În acest sens, a fost luată decizia ca instituţiile de drept să investigheze cazurile şi să raporteze CUC.
În legătură cu cele menționate mai sus, precum și reieşind din faptul că a fost creată situaţie de pericol pentru securitatea publică, viaţa și sănătatea oamenilor şi bunurilor acestora, membrii CUC au difuzat o adresare către populație prin care au solicitat predarea benevolă a armamentului și munițiilor.
Alte subiecte, precum examinarea situaţiei posturilor, amplasate neautorizat în Zona de Securitate, identificarea mecanismului viabil de menţinere a ordinii de drept, incidentul din 5 decembrie 2012 în Sectorul Sud al Zonei de Securitate legat de instalarea nelegitimă a aşa-numitului post de control lîngă trecerea cu bac-ul, în apropierea localităţii Slobozia, situaţia postului ilegal din vecinătatea localităţii Zagornoie, au fost transferate pentru discuţii la următoarele ședințe ale CUC.
Totodată, consultările pe marginea aspectelor enumerate vor mai continua și în cadrul şedinţei copreşedinţilor cu participarea, reprezentanţilor Ucrainei şi ai Misiunii OSCE în Republica Moldova.