ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza de creştere a economiei R. Moldova, în 2017, la 4,0 la sută

16:53 | 04.05.2017 Categorie: Economie

Chişinău, 4 mai /MOLDPRES/. Banca Mondială a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei Republicii Moldova în 2017 la 4,0 la sută, față de 2,8 la sută cît prognoza în octombrie anul trecut, s-a anunțat astăzi într-o conferință de presă ținută de oficiul de la Chișinău al Băncii Mondiale (BM), informează MOLDPRES.

”În perioada 2017-2019, impulsul creșterii economice va fi susținut de consum și o poziție fiscală stimulativă. Anticipăm că sporirea exporturilor, stimulată de recolta agricolă bună, împreună cu consumul, alimentat de salarii, vor constitui motorul creșterii economice de 4 la sută în 2017”, a menționat expertul BM Marcel Chistruga.

Pe termen mediu, creșterea va încetini pînă la 3,7 la sută în 2018 și 3,5 la sută în 2019. În 2018, politica fiscală stimulativă, în special investițiile publice și remiterile vor sprijini în continuare creșterea economică. Revitalizarea intrărilor de valută străină, redresarea sectorului financiar și a mediului de afaceri vor încuraja sporirea investițiilor. Cu un deficit fiscal proiectat la nivelul de minus 3 la sută din PIB în 2018, datoria publică va crește ca urmare a majorării volumului de asistență externă în 2017 și 2018, datorie care ulterior se va reduce pînă la finele anului 2019.

”În 2016 tendințele privind evoluția economiei moldovenești s-au inversat, după scăderea din anul anterior. S-a înregistrat o creștere puternică care sperăm că se va menține pe viitor”, a menționat Alex Kramer, directorul Băncii Mondiale pentru Moldova.

În condițiile nivelului redus de economii, pe măsură ce ritmul creșterii se va consolida, deficitul de cont curent va spori treptat, deși sub nivelul mediilor istorice, mai constată experții instituției financiare internaționale. Ei presupun că BNM va reuși să mențină nivelul inflației apropiat de valoarea-țintă de 5 la sută. Pe fundalul creșterii PIB, a salariilor și al spațiului fiscal stimulativ, BM anticipează o scădere a nivelului sărăciei. Totuși, creșterile tarifelor la utilități, a presiunilor inflaționiste și deficiențelor structurale continue de pe piața muncii, vor tempera ritmul de reducere a sărăciei. Banca Mondială estimează o scădere a ratei sărăciei măsurate pînă în anul 2019 cu aproximativ 5 puncte procentuale.

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan) 

img17003349

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!