Un program economic moldo-austriac a fost organizat pentru manageri din R. Moldova
13:41 | 23.05.2017 Categorie: Economie
Chişinău, 23 mai /MOLDPRES/. Mai mulţi manageri de la diferite companii din ţara noastră vor fi instruiţi în cadrul unui Program de sporire a calificării, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie (CCI) a R. Moldova şi Camera Economică a Austriei, în perioada mai-iunie curent. Businessmenii vor fi consiliaţi de experţi internaţionali, cu posibilitatea efectuării unui stagiu la Viena, comunică MOLDPRES.
Preşedintele CCI, Sergiu Harea, a subliniat necesitatea sporirii competitivităţii mărfurilor autohtone şi accesului la noi pieţe de desfacere. “Ofertele pieţei naţionale şi internaţionale sînt foarte diverse, de aceea consumatorul întotdeauna va alege produsele şi serviciile de calitate. Participarea la Program va fi de folos pentru preluarea de noi practici în afaceri, consolidarea abilităţilor manageriale, stabilirea parteneriatelor de afaceri”, a menţionat Harea.
La rîndul său, trainerul Viktor Dedic, expert al Institutului pentru Dezvoltare Economică WIFI din Austria, a accentuat că CCI a R. Moldova și Camera Economică a Austriei desfășoară acest program deja de peste 20 de ani, perioadă în care a observat cum a evoluat situația de la noi din țară. ”Un stat este puternic prin economia sa, de aceea mă bucură faptul că sînteți energici și doriți să schimbați lucrurile. Există ramuri ale economiei R. Moldova care au progresat, dar consider că este loc pentru mai bine atît în domeniul industrial, cît și în cel de prestări servicii”, a afirmat expertul.
Agenda cursurilor prevede sesiuni ce ţin de managementul personalului, planificare strategică, managementul riscului și cel al conflictului, comunicarea în afaceri. Instruiri similare au loc și la Tiraspol, au precizat pentru MOLDPRES surse de la CCI.
După finalizarea cursurilor intensive și susținerea testărilor, în perioada 2-6 octombrie 2017, participanții de pe ambele maluri ale rîului Nistru vor avea posibilitatea să efectueze un stagiu la Viena. În capitala austriacă antreprenorii moldoveni vor lua parte la un Forum de afaceri și vor vizita întreprinderi, iar Camera Economică a Austriei le va oferi asistență în vederea identificării potențialilor parteneri de business.
Proiectul iniţiat de cele două Camere se înscrie în Programul “Susţinerea măsurilor de promovare a încrederii”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. Acesta are scopul să contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale rîului Nistru prin implicarea reprezentanților autorităților locale, mediului de afaceri și societății civile în proiecte comune de dezvoltare a afacerilor și a comunităților locale.
(Reporter L. Grubîi, editor M. Jantovan)