O nouă rundă de negocieri în formatul „5+2” ar putea avea loc până la sfârșitul lunii noiembrie
15:33 | 30.10.2017 Categorie: Oficial
Chişinău, 30 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Pavel Filip i-a primit astăzi pe reprezentanţii mediatorilor şi observatorilor din formatul „5+2” în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. Părţile au trecut în revistă ultimele evoluţii privind negocierile în formatul „5+2” în contextul pregătirilor pentru Reuniunea ministerială a OSCE de la Viena, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului.
Participanții la dialog au constatat că există premise reale pentru convocarea până la sfârșitul lunii noiembrie a.c. a unei noi reuniuni în formatul „5+2”. În cadrul acesteia urmează să fie actualizată agenda de negocieri.
O chestiune în rezolvarea căreia s-a avansat mult este deschiderea, în timpul apropiat, a podului de la Gura Bâcului. De asemenea, au fost înregistrate progrese şi în ce priveşte apostilarea diplomelor emise de instituțiile de învățământ din regiunea transnistreană. „Este în interesul nostru ca elevii din această regiune să-și poată continua studiile oriunde vor ei, inclusiv în Uniunea Europeană”, a menţionat Pavel Filip.
Părțile s-au referit, de asemenea, la evoluțiile privind înregistrarea automobilelor din regiunea transnistreană, asigurarea conexiunii telefonice dintre cele două maluri ale râului Nistru, precum și transportarea produselor și mărfurilor pe calea ferată prin regiunea transnistreană.
Prioritare pentru agenda de negocieri rămân a fi şi subiectele ce ţin de buna funcţionare a școlilor cu predare în baza grafiei latine, accesul fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile agricole situate după traseul Tiraspol – Râbnița şi eliminarea obstacolelor în calea liberei circulații a persoanelor, bunurilor și serviciilor între cele două maluri ale Nistrului.
În procesul de negocieri în formatul „5+2” asupra diferendului transnistrean, în calitate de mediatori și observatori, sunt implicați reprezentanți ai Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ai Federației Ruse, ai Ucrainei, ai Statelor Unite ale Americii și ai Uniunii Europene.