ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Igor Dodon a promulgat Legea bugetului de stat pentru anul curent rectificată

13:58 | 15.11.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 15 nov. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a promulgat astăzi Legea bugetului de stat pentru anul curent rectificată, astfel ca referendumul din municipiul Chișinău să se desfășoare în conformitate cu legislația și fără impedimente, a comunicat pentru agenția MOLDPRES Serviciul de Presă al Președinției. 

Igor Dodon a solicitat tuturor instituțiilor abilitate, în special Comisiei Electorale Centrale, Consiliilor electorale de circumscripție, birourilor electorale ale secțiilor de votare și altor instituții, să asigure buna desfășurare a acestui procedeu democratic.

”Referendumul este cea mai directă și bună formă de participare și, probabil, la momentul de față, una dintre puținele modalități reale de a da aprecieri activității unui funcționar. Pentru prima dată în istoria Republicii Moldova această procedură va fi desfășurată la nivel de capitală, ceea ce are și o importanță națională”, a menționat șeful statului.

Președintele țării a făcut un apel către locuitorii municipiului Chișinău și i-a rugat să iasă la referendum și să-și expună poziția pe care o împărtășesc indiferent de opțiunile politice, de culoarea și preferințele geopolitice.

img17008951

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!