ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

R. Moldova şi Polonia îşi vor consolida cooperarea bilaterală

13:38 | 16.11.2017 Categorie: Oficial

Chişinău, 16 nov. /MOLDPRES/. Relaţiile moldo-poloneze şi posibilităţile de dezvoltare în continuare a acestora au fost discutate astăzi de Prim-ministrul Pavel Filip şi noul Ambasador al Republicii Polonia în ţara noastră, Bartłomiej Zdaniuk. Şeful Executivului i-a urat mult succes diplomatului şi l-a asigurat de toată susţinerea în exercitarea mandatului, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare şi protocol a Guvernului. 

Părţile au constatat că, în prezent, există o colaborare strânsă între Republica Moldova şi Polonia. Premierul Pavel Filip a apreciat atât sprijinul Poloniei pe dimensiunea bilaterală, cât şi suportul acordat în parcursul european al Republicii Moldova. „Parcursul european este pentru noi o chestiune internă. Ne dorim să facem reforme aici, în R. Moldova, astfel, încât să ridicăm nivelul bunăstării cetăţenilor noştri la cel european”, a spus Pavel Filip. 

În context, Prim-ministrul s-a referit la relaţiile ţării noastre cu FMI şi UE, precum şi la principalele reforme promovate de Guvern. Între acestea: reformele în sistemul justiţiei, în domeniul social, măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri. „Mai avem probleme, dar tendinţele sunt pozitive. Avem nevoie de susţinerea partenerilor de dezvoltare pentru a merge mai departe pe calea reformelor”, a notat Pavel Filip. 

În acest sens, Ambasadorul Bartłomiej Zdaniuk a confirmat interesul şi disponibilitatea Poloniei de a susţine eforturile de integrare europeană a Republicii Moldova şi de modernizare a ţării. „Aveţi în noi un prieten bun, care vrea să vă ajute şi care este interesat să dezvolte proiecte în toate domeniile de interes reciproc”, a punctat diplomatul polonez. În context, Ambasadorul a informat despre iniţiativa părţii poloneze de a împărtăşi din experienţa şi bunele practici de dezvoltare a Centrelor sociale orăşeneşti. 

O atenţie aparte în cadrul dialogului a fost acordată şi modului de utilizare a creditului polonez destinat dezvoltării agriculturii în Republica Moldova. Premierul Pavel Filip a menţionat că vor fi identificate cele mai eficiente modalităţi de utilizare a acestui împrumut. Totodată, Premierul s-a pronunţat pentru extinderea prezenței investițiilor poloneze în economia naţională.

Părţile au mai făcut un schimb de opinii privind dialogul politic, cooperarea comercial-economică şi culturală dintre Republica Moldova şi Polonia. Pavel Filip a apreciat în special susţinerea Poloniei în implementarea politicilor de dezvoltare a ţării noastre, precum şi sprijinul politic din partea statelor Grupului de la Vișegrad. 

Polonia se numără printre primii zece parteneri comerciali ai Republicii Moldova. În primul semestru al anului 2017, comerțul bilateral a înregistrat o creștere de 10,7% față de aceeași perioadă a anului 2016. În prezent, între Republica Moldova şi Polonia sunt semnate 37 de tratate bilaterale, care reglementează diverse domenii de activitate.

img17008996

img17008996

img17008996

img17008996

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!