ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pe traseele din Anenii Noi, Basarabeasca și Criuleni se circulă cu vizibilitate redusă, a anunţat INP

14:20 | 18.01.2018 Categorie: Societate

Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Pe drumurile din raioanele Anenii Noi, Basarabeasca și Criuleni se circulă cu vizibilitate redusă, iar în unele locuri troienele au ajuns la jumătate de metru. Anunţul a fost făcut de Inspectoratul Național de Patrulare, comunică MOLDPRES.

Solicitat de agenție, şeful Serviciului de presă al inspectoratului nominalizat, Alina Bunghez a menţionat că până la ora 13.00 pe întreg teritoriul ţării se circulă în condiţii de iarnă. ”În prezent, pe teritoriul celor trei  raioane activează tehnica de deszăpezire”, a spus Bunghez.

La rândul său, ofiţerul de presă al Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Diana Țuţu, a specificat că până la prânz peste 400 de pompieri şi 135 unități de tehnică intervin în toată țara pentru a preveni riscurile.

“Pe parcursul zilei de azi mai multe mijloace de transport au fost deblocate de salvatori în sudul și centrul țării. În apropiere de localitatea Susleni, raionul Orhei  27 de autoturisme cu  48 de persoane, inclusiv şase copii, au fost deszăpezite de pompieri, după ce au rămas blocate în troiene. O ambulanță a fost deblocată de pompieri din zăpadă. Aceasta urma să ajungă la un pacient din localitatea Cobâlnea. Alte cinci persoane din două unități de transport au primit ajutor după ce au rămas înzăpezite în apropiere de localitatea Căinari. Intervenții ale pompierilor pentru deblocarea autovehiculelor întroienite au avut loc la Nisporeni, Șoldănești, Orhei, Hâncești, Dubăsari, Cimișlia ș.a. De la curentul electric până la ora 13.00, parțial rămân deconectate 275 localități din 18 raioane”, a spus Ţuţu.

Potrivit datelor Poliţiei de Frontieră,  din cauza înzăpezirii traseului Leușeni-Chișinău, este impusă restricție de circulație pentru vehiculele de mare tonaj. Este sistată şi activitatea posturilor de trecere a frontierei Cișmichioi-Dolinscoe, Ceadîr-Lunga-Maloiaroslaveț, Ceadîr-Lunga-Novîie-Traianî, Mirnoe-Tabaki, Etulia-Nagornoe.

Restricții de trafic sunt înregistrate și prin postul vamal ”Basarabeasca”, acestea fiind cauzate de o defecțiune tehnică a sistemului informațional din gestiunea autorității vamale ucrainene.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunțat că menține până în seara zilei de astăzi Codul Portocaliu de precipitaţii puternice, intensificări ale vântului şi depuneri de lapoviţă.

(Reporter A. Zara, editor  M. Jantovan)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!