Andrian Candu: Obiectivul zero al colaborării noastre trilaterale este să reconectăm regiunea la Europa
10:47 | 09.06.2018 Categorie: Oficial
Chişinău, 9 iun. /MOLDPRES/. Obiectivul zero al colaborării noastre trilaterale este să reconectăm regiunea la Europa, a declarat președinte Parlamentului Andrian Candu, astăzi, la Kiev, la deschiderea celei de-a doua conferințe interparlamentare de nivel înalt Georgia, Moldova și Ucraina: Consolidarea componentei interparlamentare a cooperării regionale și în domeniul securității, prin dezvoltarea colaborării cu UE și NATO, a relatat pentru MOLDPRES Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Potrivit lui, cooperarea regională și conlucrarea pe dimensiunea de securitate, împreună cu procesele interne de transformări democratice sunt cheia pentru obținerea perspectivei europene pentru cele trei state. ”Avem nevoie de o cooperare structurată dintre Moldova, Georgia și Ucraina, țări care se confruntă cu provocări comune, au aspirații comune și statut de state asociate UE. În aceste condiții, împreună pot fi identificate soluții comune și împărtășite cele mai bune practici”, a spus Andrian Candu. În particular, el a vorbit despre cooperarea dintre cele trei țări și UE pe domeniul comerț, transport, energie și IT, fapt ce va genera noi oportunități pentru aderarea la piața unică și aplicarea standardelor UE în regiune.
Andrian Candu a subliniat, de asemenea, necesitatea unor acțiuni comune pentru promovarea intereselor și aspirațiilor celor trei state pe plan internațional. ”În Uniunea Europeană, națiuni diferite au învățat să lucreze împreună, să asigure pace, stabilitate și prosperitate pentru toți locuitorii, prin cooperare. Avem nevoie și noi de suport din partea UE și a Statelor Unite ale Americii”, a menționat președintele Parlamentului.
Președintele Parlamentului Andrian Candu participă la cea de-a doua conferință interparlamentară de nivel înalt Georgia, Moldova și Ucraina, care se desfășoară la Kiev în perioada 8-10 iunie curent. La această reuniune va fi semnat un document care va crea Asambleea parlamentară Moldova, Georgia și Ucraina.
Prima conferință interparlamentară de nivel înalt Moldova, Georgia și Ucraina a avut loc la 2 martie la Chișinău, când cei trei președinți de Parlamente s-au angajat să-și unească eforturile pentru promovarea unor politici comune de apărare și securitate.