Un cetățean al Republicii Moldova, rănit în accidentul din Rusia, a decedat
12:58 | 13.08.2018 Categorie: Societate
Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. Un cetățean al Republicii Moldova, care a fost rănit în tragicul accident din regiunea Kaluga, Federația Rusă, a decedat, informează MOLDPRES.
Șeful Serviciului de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), Liliana Pușcașu, a declarat pentru agenție că bărbatul avea 43 de ani și se afla în stare gravă la spital. Ofițerii IGSU se vor deplasa astăzi în regiunea Kaluga, pentru efectuarea procedurilor necesare de repatriere a corpului neînsuflețit.
Alte două persoane traumatizate în accident rămân internate într-un spital din Rusia și vor continua tratamentul până când medicii vor permite externarea acestora.
În urma accidentului produs pe 4 august curent pe teritoriul Federației Ruse, șase cetățeni ai Republicii Moldova au decedat pe loc, iar alte 8 persoane au fost internate la spital cu diverse traumatisme. Săptămâna trecută, cele șase cadavre și cinci persoane traumatizate au fost aduse în Republica Moldova.
(Reporter N. Sandu, editor A. Răileanu)