ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Pavel Filip despre explozia din sectorul Râșcani al capitalei: Prioritatea nr. 1 sunt oamenii

10:43 | 07.10.2018 Categorie: Oficial

Chişinău, 7 oct. /MOLDPRES/. Premierul Pavel Filip a convocat în această dimineață Comisia Situații Excepționale pentru a discuta despre explozia din sectorul Râșcani al capitalei. Prim-ministrul a exprimat, din numele Guvernului, condoleanțe apropiaților celor decedați, transmite MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare şi protocol a Executivului.

Potrivit informațiilor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, deflagrația s-a produs într-un apartament aflat la etajul al șaisprezecelea al clădirii. Au fost afectate apartamentele de la etajele 13, 14, 15, 16, 17, 18. Salvatorii au găsit la etajul al paisprezecelea corpurile neînsuflețite al unui bărbat și al unui copil. Potrivit IGSU, 9 locatari și un pompier au avut de suferit și au fost transportați la spital. Dintre cele 9 persoane, una s-a stins în această noapte. Viața pompierului este în afara pericolului. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, sub dărâmături ar mai putea fi și alte persoane, întrucât există persoane date dispărute.

Responsabilii de la Primăria Chișinău susțin că în scara blocului locuiau în jur de 200 de persoane. O parte dintre cei evacuați au mers la rude și prieteni. 20 de persoane au fost cazate la Spitalul Sfânta Treime din capitală.

”Prioritatea numărul 1 este suportul medical celor care au fost răniți și o altă prioritate este să acordăm locuri de trai provizorii celor care au rămas fără locuință. Eu îmi aduc aminte vizita la spitalul de la Calea Ferată. Poate acolo nu este un spital de urgență, însă avem secții de reabilitare, unde sunt toate condițiile pentru a oferi și hrană la timp, și toate celelalte servicii de care are nevoie o familie”, a punctat premierul în ședință.

Pavel Filip a cerut responsabililor o evaluare a stării clădirii. ”Trebuie de făcut o expertiză tehnică a blocului ca să înțelegem în continuare ce trebuie și care sunt posibilitățile de a preveni în reconstrucția, întărirea acestui bloc. Pe de altă parte, este nevoie de a efectua controale pentru a preveni și alte situații de criză de genul acesta, care se transformă apoi în tragedii”, a mai adăugat prim-ministrul.

De asemenea, șeful cabinetului de miniștri a solicitat estimarea pagubelor și a cerut ca, în funcție de necesități, să fie acordate ajutoare financiare celor care au avut de suferit. ”Vreau să mulțumesc tuturor angajaților IGSU, IGP care au intervenit și și-au făcut datoria. Am văzut și oameni care s-au oferit și au acordat ajutorul necesar, unii dintre ei chiar au luat acasă pe cei care au rămas fără locuințe ca să înnopteze la ei. Încă o dată este o dovadă a unei manifestări de solidaritate și le mulțumesc mult tuturor celor implicați”, a conchis premierul.

img18008987

img18008987

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!