O carte despre Chișinăul din perioada interbelică a fost lansată la Biblioteca municipală ”B. P. Hasdeu”
15:44 | 01.11.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 1 nov. /MOLDPRES/. La Biblioteca municipală „B. P. Hasdeu” din capitală a fost lansată ieri seară volumul ”Chișinău: evocări interbelice”, ediție îngrijită de criticul și istoricul literar Diana Vrabie, informează MOLDPRES.
Volumul a apărut la Editura ”Eikon” din București, conține 388 de pagini și cuprinde texte despre Chișinăul interbelic ale unor personalități de vază care au trăit sau au vizitat orașul în acea vreme: Constantin Stere, Alexandru Boldur, Alexandru Robot, Gheorghe V. Madan, George Meniuc, Gheorghe G. Bezviconi, Geo Bogza ș.a.
În prefața cărții, criticul literar Adrian Dinu Rachieru menționează, între altele, că antologia de față, consacrată Chișinăului, colecționează ”mărturii sugestive” din același segment temporal, identificând - prin alte voci – ”reconfigurările ființiale” pe care, în timp, le-a cunoscut orașul. Pornind de la premisa că acel Chișinău interbelic este o necunoscută, Diana Vrabie trece în revistă puzderia de evenimente care, prin ritmul reformelor și ofensiva culturalizării, îl transformă într-o ”portavoce a comunității”, devenind ”fanionul românismului”, a accentuat Adrian Dinu Rachieru.
Solicitat de MOLDPRES, scriitorul Leo Butnaru a afirmat că este important că în această lucrare depun mărturii mari scriitori români, care au vizitat Moldova din stânga Prutului începând cu anul 1918. ”Este vorba de Mihail Sadoveanu, Laurențiu Fulga, Geo Bogza, Nichifor Crainic, Gala Galaction ș.a. Ei descoperă cu uimire un teritoriu pe care îl presupuneau în anumite imagini, dar care le oferă o imagine oarecum diferită de cea pe care și-o făcuseră personal. De unde și multe surprize, care, încondeiate de penele lor măiestre, dau vioiciune textelor pe care le-au publicat în presa timpului. Indiscutabil, toate au o certă valoare documentară”, a constatat Leo Butnaru.
La rândul său, criticul și istoricul literar Diana Vrabie a menționat pentru agenție că ideea cărții s-a născut la colocviul de anul trecut ”Identitățile Chișinăului”. ”Această provocare mi-a fost lansată de Alexandru Corduneanu, care știa de cele trei antologii pe care le dedicasem Iașului, orașul meu de formare și m-a rugat să concep ceva similar pentru Chișinău. A rezonat cu acest proiect editorul de carte Valentin Ajder. Așa a apărut antologia la Editura ”Eikon” din București”, a precizat îngrijitoarea lucrării.
Criticul și istoricul literar Diana Vrabie s-a născut pe 2 martie 1976 în Soroca. A făcut studii de licență (1994-1998), masterat (1998-1999) și doctorat (2000-2004) la Facultatea de Litere, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Este doctor în filologie și conferențiar la Facultatea de Litere a Universității de Stat ”Alecu Russo” din Bălți. A debutat editorial în 2005, cu volumul de eseuri ”Urme pe nisip”, urmat de alte cărți de eseuri, publicistică și critică literară. Este laureată a mai multor premii literare.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)