Premiera unui spectacol cu actori din R. Moldova și România a avut loc la Chișinău
15:53 | 23.11.2018 Categorie: Cultură
Chişinău, 23 nov. /MOLDPRES/. Premiera spectacolului "Miss Liberty - Ultimul Madrigal" de Mircea M. Ionescu, în regia lui Elemer Kincses (România), a fost prezentată ieri seară la Chișinău de către Teatrul Național ”Mihai Eminescu” și Teatrul Național Târgu-Mureș (Compania ”Liviu Rebreanu”), informează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, directorul naționalului chișinăuian, Petru Hadârcă, a menționat că în spectacol joacă zece actori din cele două teatre, dintre care șase - de la Târgu-Mureș și patru – de la Chișinău.
”Este primul proiect de acest gen organizat la Chișinău și este dedicat Centenarului Unirii. Spectacolul a fost realizat în cadrul proiectului ”Festival de teatru româno-basarabean 10X10”, ideea căruia ne-a venit în timpul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești. Piesa ne prezintă poveștile a zece personaje care se întâlnesc la capătul podului Queensboro din New York, o realitate dură a emigranților plecați în căutarea unei vieți mai bune”, a precizat Petru Hadârcă.
La rândul său, regizorul Elemer Kincses din Târgu-Mureș a afirmat că deși au diferire școli de teatru, actorii din cele două orașe au format o echipă integră, astfel încât nu se deosebea care este din Chișinău și care – din Târgu-Mureș . ”I-a unit talentul și omenia. Mesajul piesei este foarte actual. În această luptă acerbă pentru a supraviețui, e foarte greu să rămâi om. Ea cere un efort imens și acești oameni extrem de diferiți – cubanezi, basarabeni, vietnamezi, maghiari, folosesc aceste arme cinstite – omenia și cumsecădenia. În luna decembrie, spectacolul îl vom juca la Alba-Iulia și Târgu-Mureș, iar mai târziu – la București și în alte orașe, a precizat Elemer Kincses.
Potrivit criticului de teatru Larisa Turea, secretar literar al Teatrului Național ”Mihai Eminescu”, spectacolul abordează problemele migrației. „Este un tablou în miniatură al societății contemporane, fiindcă sub acest pod american se întâlnesc reprezentanții mai multor națiuni, care au căzut pradă iluziilor, crezând că ar fi mai bine unde nu suntem noi. Însă și în țara tuturor posibilităților ei se confruntă cu mai multe probleme”, a mai spus Larisa Turea.
Din distribuție fac parte: Cristian Iorga (Poetul), Dan Melnic (Fantoma), Petru Hadârcă (Polițistul), Anatol Durbală (Negrul), Luchian Pantea (Cubanezul), Liviu Pancu (Ochi-mici), Csaba Ciugulitu (Boxerul), Diana Decuseară (Blonda), Alexandru Pavel (Schiorul) și Ale Țifrea (Năluca Statuii Libertății).