Deputații ACUM și PSRM au solicitat suport instituțiilor internaționale
11:40 | 09.06.2019 Categorie: Politică
Chişinău, 9 iun. /MOLDPRES/. 61 de deputați ACUM și PSRM au adoptat duminică, 9 iunie, o declarație prin care au constatat uzurparea puterii de stat și au cerut suport instituțiilor internaționale. În același timp Pavel Filip, care a asigurat conform deciziei Curții Constituționale interimatul funcției de președinte al R. Moldova, a semnat decretul de dizolvare a Parlamentului de legislatura a X-a și stabilire a datei alegerilor anticipate pentru 6 septembrie, comunică MOLDPRES.
Deputații ACUM și PSRM, întruniți astăzi în ședința plenară, au avut o singură chestiune pe ordinea de zi și au adoptat o declarație prin care au constatat uzurparea puterii de stat și au scos în afara legii Guvernul.
Maia Sandu, aleasă ieri în funcția de premier a venit cu un apel către toți angajații instituțiilor de stat și celor de forță să nu execute instrucțiunile. „Parlamentul declară în afara legii Guvernul precedent”, a spus Sandu.
La finele ședinței deputații au adoptat și două amendamente la document prin care au declarat deciziile Curții Constituționale ca fiind ilegale și au anunțat că vor sesiza organismele internaționale despre evenimentele care au loc la Chișinău.