ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 6000 de oameni s-au adresat la corturile instalate de salvatori

11:27 | 17.06.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. Pe parcursul zilelor de week-end, peste 6000 de oameni s-au adresat la punctele de reabilitare instalate de salvatori în 12 localități din ţară, comunică MOLDPRES.

Ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență /IGSU/, Liliana Pușcașu, a menţionat pentru agenţie că cinci corturi au fost instalate de IGSU în capitală şi câte unul în raioanele Comrat, Ungheni, Hânceşti şi Căuşeni.

„Punctele de reabilitare activează în perioada zilelor cu temperaturi ridicate între orele 11.00 şi 18.00. La corturi oamenii pot bea apă, iar la necesitate persoanele pot beneficia de primul ajutor medical. Decizia de amplasare a corturilor a fost luată în urma avertizării meteorologice de cod galben de caniculă, emisă de Serviciul Hidrometeorologic de Stat”, a spus Puşcaşu.

Potrivit medicilor, pentru a preveni efectele negative ale caniculei și insolației, persoanele trebuie să evite expunerea excesivă la soare între orele 11.00-18.00, să poarte pălării de soare, haine lejere din fibre naturale de culori deschise, să bea cel puțin doi litri de lichide, să evite băuturile cu conținut ridicat de cofeină sau de zahăr și să consume cât mai multe fructe și legume.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit până marţi, 18 iunie, Codul Galben de caniculă emis încă la 11 iunie. În această perioadă, temperatura maximă a aerului va atinge 34 de grade.

Specialiştii estimează că luna iunie curent ar putea deveni cea mai caldă din ultimii ani, o avertizare de caniculă fiind mai puţin obişnuită pentru această perioadă.

img19004618

img19004618

img19004618

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!