ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Premierul Maia Sandu a avut o întrevedere cu Comisarul european Johannes Hahn

17:02 | 19.06.2019 Categorie: Oficial

Chişinău, 19 iun. /MOLDPRES/. Reluarea dialogului bilateral între Republica Moldova și Uniunea Europeană a fost principalul subiect de discuție între prim-ministrul Maia Sandu și Comisarul european Johannes Hahn, aflat într-o vizită oficială la Chișinău, a relatat pentru MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a guvernului.

Premierul Maia Sandu a adus mulțumiri Comisarului european, dar și instituțiilor UE pentru sprijinul constant acordat țării noastre, în special în ultima perioadă când Moldova s-a confruntat cu o mare criză politică. „Această atenţie a instituţiilor europene, mesajele de susţinere care au venit din partea instituţiilor europene, a ţărilor membre ale UE au făcut posibilă rezolvarea paşnică a crizei politice prin care am trecut”, a precizat Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă, adăugând că „am decis să reluăm, la modul cel mai serios, dialogul politic între Republica Moldova şi UE”.

La ședință, oficialii au discutat despre iniţiativele noului guvern privind dezoligarhizarea ţării, eliberarea statului din captivitate, construirea instituţiilor independente care să respecte legea şi să lucreze în interesul cetăţeanului. „Am vorbit despre priorităţile noastre de combatere a corupţiei, măsurile luate împreună cu colegii din parlament, pentru a începe adevărata investigare a furtului miliardului, precum şi a altor scheme de corupţie care au sărăcit Republica Moldova și cetăţenii”, a mai declarat prim-ministrul.

Un alt subiect-cheie a vizat restabilirea finanțării pentru Republica Moldova în contextul sprijinului bugetar, dar și în contextul programului de asistenţă macro-financiară. Totodată, Maia Sandu a reiterat angajamentul noului guvern de a asigura libertatea şi drepturile omului, de a crea condiţii pentru presa independentă, societatea civilă și pentru APL, astfel încât să fie restabilite procesele democratice în țara noastră.

La rândul său, Comisarul european Johannes Hahn a apreciat fermitatea noului guvern cu privire la implementarea reformelor propuse. În același timp, oficialul a evidențiat necesitatea urgentă de a avea un sistem judiciar transparent și profesionist în Republica Moldova.

„Noi suntem gata să vă acordăm asistența necesară, experți internaționali la solicitarea dvs. Și cred că lupta împotriva corupției este unul dintre cele mai importante subiecte și avem nevoie de foarte mult sprijin internațional, experiență din alte țări și suntem gata să venim cu această asistență și aici. A fost important să auzim declarația cu privire la angajamentul guvernului cu privire la Acordul de Asociere și, în special, față de implementarea tuturor prevederilor acestuia în viitor. Vă susținem în toate eforturile dvs. de a reforma în continuare serviciul public în beneficiul cetățeanului”, a precizat oficialul.  

De asemenea, Comisarul european a apreciat maturitatea politicienilor de la Chișinău, demonstrată în efectuarea tranziției pașnice a puterii în stat. „Vreau să-mi exprim gratitudinea față de toți cei care au contribuit la asta. Cred că a fost o exprimare a maturității politice și este o dovadă a dezvoltării, a evoluției țării”, a declarat Johannes Hahn.

Tot astăzi, Comisarul European a lansat o invitație către prim-ministrul Maia Sandu de a participa la ședința Consiliului de Asociere, care va avea loc în scurt timp, la Bruxelles.

img19004730

img19004730

img19004730

img19004730

img19004730

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!