ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Finanțelor a stabilit termenele de prezentare a rapoartelor financiare pe semestrul I al anului 2019

11:23 | 04.07.2019 Categorie: Economie

Chişinău, 4 iul. /MOLDPRES/. Ministerul Finanțelor a stabilit termenele de prezentare a rapoartelor financiare pe semestrul I al anului 2019. Ordinul în acest sens va fi publicat vineri, 5 iulie, în Monitorul Oficial, transmite MOLDPRES. 

Potrivit documentului, autoritățile publice centrale vor prezenta rapoartele în anumite zile din perioada 5-23 august curent, iar direcțiile finanțe ale unităților administrativ-teritoriale – în perioada 12-23 august.

Rapoartele vor fi recepționate și verificate de șefii subdiviziunilor din cadrul Ministerului Finanțelor în termen de până la 10 zile de la data prezentării.

Direcția Trezoreria de Stat va putea modifica, la cererea autorităților publice centrale și locale, termenele de prezentare a rapoartelor financiare.

img19005179

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!