Procurorii investighează trecerea ilegală a frontierei de stat de către un deputat
11:49 | 16.07.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 16 iul. /MOLDPRES/. Procuratura municipiului Chişinău efectuează o serie de acţiuni de urmărire penală în dosarul pornit pe faptul trecerii ilegale, în perioada 14 – 17 iunie 2019, a frontierei de stat de către un deputat în Parlamentul Republicii Moldova, acuzat de escrocherie şi spălare de bani, comunică MOLDPRES.
Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, procurorii au audiat, în cursul zilelor de luni, 15 iulie şi marţi, 16 iulie, persoanele responsabile de verificarea şi supravegherea punctelor de acces pe teritoriul aerodromului Aeroportului Internaţional Chişinău, au ridicat şi examinat înregistrările video de pe teritoriul aerodromului, precum şi alte acţiuni de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţii.
Potrivit materialelor, în lipsa unui acord al Curţii de Apel Cahul, instanţă care judecă cauza penală în privinţa acestuia şi în cadrul căreia faţă de inculpat a fost aplicată măsura preventivă - obligarea de a nu părăsi ţara, deputatul a traversat, în mod ilegal, frontiera de stat, eludând controlul vamal şi cel de frontieră, părăsind teritoriul Republicii Moldova.
Potrivit legislaţiei în vigoare, pentru trecerea ilegală a frontierei de stat este prevăzută o pedeapsă de până la 200 de ore de muncă neremunerată în folosul comunităţii, sau închisoare de până la doi ani.