ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile își propun să schimbe Moldova din interior, pentru a putea fi acceptați în UE, susține Maia Sandu

09:10 | 17.07.2019 Categorie: Politică

Chişinău, 17 iul. /MOLDPRES/. Autoritățile de la Chișinău își propun să schimbe Moldova din interior pentru a putea fi acceptați în Uniunea Europeană drept un membru de încredere, cu instituții democratice funcționale. Declarația a fost făcută marți, 16 iulie, de premierul Maia Sandu la Berlin, după întrevederea cu cancelarul german, Angela Merkel, transmite MOLDPRES.

„Vrem să relansăm proiectul idealist cu privire la dezvoltarea Moldovei. Nu doar vom spune că suntem europeni. Ce ne propunem noi este să schimbăm Moldova din interior pentru a putea fi acceptați în Uniunea Europeană drept un membru de încredere, cu instituții democratice funcționale. Mai mult decât oricând, ne bazăm pe sprijinul vostru pentru procesul de transformare a Moldovei într-un stat european, care pune interesele cetățenilor în capul listei de priorități”, a declarat Maia Sandu.

Premierul a comunicat că noul guvern are o sarcină dificilă de a reconstrui statul și de a restabili încrederea cetățenilor noștri și a partenerilor strategici ai țării noastre. Șeful guvernului de la Chișinău a mai accentuat necesitate de a curăța Moldova de corupție și de schemele de spălare de bani, astfel încât instituțiile statului să funcționeze în interesul oamenilor.

„Niciun stat în tranziție nu poate atinge imediat aceste obiective. Ce contează acum este direcția spre care ne îndreptăm și motivele care ne ghidează”, a conchis Maia Sandu.

Premierul Maia Sandu a întreprins marți, 16 iulie, o vizită în Germania.

img19005526

img19005526

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!