Lista medicamentelor compensate trebuie modificată, susțin experții
17:52 | 19.07.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Lista medicamentelor compensate trebuie să excludă preparatele ce nu se găsesc pe piața autohtonă și să pună accentul pe compensarea medicamentelor vitale pentru mai multe grupuri de maladii, în special cele rare. Acestea sunt concluziile principale ale studiului “Accesibilitatea la medicamente prin prisma listei medicamentelor compensate” discutat vineri, 19 iulie, de către reprezentanții autorităților publice și ai societății civile, transmite MOLDPRES.
Experții de la Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS), care sunt autori ai studiului, consideră că este necesară o comunicare mai eficientă cu medicii de familie și stabilirea unui mecanism mai clar și mai ușor de identificare și prescriere a medicamentelor compensate în cazurile episodice, astfel încât medicii să fie siguri pe acțiunile lor și să se evite erorile.
Directorul Centrului PAS, Stela Bivol, a afirmat că există un paradox în ceea ce privește accesibilitatea la medicamente: pe de o parte cheltuielile de buzunar ale populației au crescut de la 67% la 74%, pe de altă parte și cheltuielile publice pentru asigurarea medicamentelor sunt în creștere.
Potrivit sondajului de opinie realizat în cadrul studiului, majoritatea respondenților se arată mulțumiți că economisesc bani, pentru că beneficiază de medicamentele compensate, dar suportă costuri suplimentare pentru maladiile cronice asociate, tratamentul cărora nu este compensat.
Printre dificultățile de procurare a medicamentelor compensate se invocă: lipsa farmaciilor în localitățile mici, absența sau insuficiența unor medicamente compensate în farmaciile din sate/orașe mai mici, lipsa medicamentelor la depozit, rețeta completată incorect, ambalaj care nu corespunde cu cantitatea de medicamente prescrise etc.
Boris Gîlca, secretarul general de stat la Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, a menționat că Lista medicamentelor compensate trebuie revizuită la fiecare 2-3 ani, astfel încât tratamentul medicamentos să fie eficient.
Medicamentele compensate sunt preparatele achitate parțial sau integral de Compania Națională de Asigurări în Medicină. În 2017, piața farmaceutică din Republica Moldova se estima la 2,7 miliarde de lei, iar cantitatea de medicamente procurate, prin achiziții publice, în același an a fost de 451,2 milioane de lei. Totodată, cheltuielile pentru medicamentele compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală a fost de 523,9 milioane de lei. Din analiza acestor cifre raportate public se poate afirma că aproximativ 1,7 miliarde de lei ar reprezenta cheltuielile din buzunar ale populației pentru procurarea medicamentelor prin rețeaua farmaciilor comunitare.
Studiul a fost realizat în cadrul proiectului „Sporirea accesului populației la medicamente” implementat de către Centrul PAS, cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova.