ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Economiei și Infrastructurii

18:56 | 19.07.2019 Categorie: Comunicate

Austria interesată de fortificarea relațiilor comercial-economice cu Moldova

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Despre proiectele investiționale în infrastructură, IT, construcții, turism și energie, a discutat ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, cu ambasadoarea Austriei în Republica Moldova, Christine Freilinger.

În cadrul întrevederii de astăzi, ministrul Vadim Brînzan a declarat că Programul de Dezvoltare a Cooperării al Guvernului Austriei este extrem de important, incluzând consolidarea capacităţilor administraţiei publice, sprijin pentru societatea civilă, prevenirea conflictelor şi reintegrarea emigranților întorşi în ţară.

Excelența Sa, Christine Freilinger a declarat că, statul austriac dorește să-și fortifice relațiile cu țara noastră la capitolul investiții, precizând totodată că în Republica Moldova își desfășoară activitatea peste 100 de întreprinderi cu capital austriac, în domenii precum turism, infrastructură, IT, farmaceutic, industria agro-alimentară şi textilă, sectorul energetic, bancar, iar valoarea investițiilor în capitalul social fiind de circa 460 de milioane de lei.

Printre principalii investitori în Republica Moldova sunt grupul financiar-bancar „Reiffeisenbank”, compania de asigurări „Grawe Carat”, firma de avocatură „Schoenherr”, „Erste Bank” prin filiala BCR, „Petrom OMW”, „AWE” și Strabag. De asemenea, compania „Gebauer&Griller”, care a construit în cadrul ZEL „Bălți” o fabrică de producere a cablurilor electrice.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!