ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

08:17 | 25.07.2019 Categorie: Comunicate

Situația în punctele de trecere a frontierei de stat

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Poliția de Frontieră vă informează că în perioada estivală, în unele puncte de trecere a frontierei de stat se înregistrează un flux majorat al unităților de transport, fapt ce condiționează o circulație mai anevoioasă și media timpului de așteptare crește.

În această dimineață, de la ora 06:00 până la ora 07:00, traversarea frontierei prin punctul de trecere comun Palanca a fost îngreunată, formându-se un rând pe sensul de ieșire din țară de aproximativ 50 de mijloace de transport. La ora actuală circulația transfrontalieră este degajată, punctul de trecere activează în regim normal.

Trafic îngreunat este semnalat în punctul de trecere Mirnoe, timpii de așteptare depășesc 20 de minute.

Se menține trafic dificil în punctul de trecere Giurgiulești-Galați, la intrarea în România. Potrivit informațiilor, pe partea română s-au format mai multe coloane de autovehicule de mare tonaj, care așteaptă să intre în țara vecină, acest lucru a condus la apariția unui aflux de camioane și pe partea moldovenească. Conform estimărilor, valorile mari de trafic se vor menține și pe parcursul zilelor următoare.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 66 684 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 33 375 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 38 455 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 14 577 traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculat în străinătate – 7 782 traversări autovehicule.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:

PTF Leușeni – 9 734 traversări persoane;

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 10 431 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 5 767 traversări persoane;

PTF Otaci – 5 711 traversări persoane;

PTF Sculeni - 5 021 traversări persoane;

PTF Cahul – 4 826 traversări persoane;

PTF Tudora – 4 122 traversări persoane;

PTF comun Palanca – 3 839 traversări persoane;

PTF comun Criva – 2 906 traversări persoane;

PTF Costești – 2 240 traversări persoane.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:

- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.

- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.

- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.

- pe parcursul celor trei luni de vară, motocicliștilor li se permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.

- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.

- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!