Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
10:40 | 25.07.2019 Categorie: Comunicate
Parteneriat durabil între Poliția de Frontieră și Compania JTI
Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. În data de 24 iulie 2019, șeful Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi a avut o întrevedere cu reprezentanții Companiei Japan Tobacco International (JTI). Întrunirea a generat un schimb de opinii asupra ultimelor evoluţii în relațiile de cooperare bilaterală, inclusiv trecerea în revistă a priorităților pentru anul curent și punctarea celor de viitor.
Astfel, în cadrul discuțiilor au fost definite domeniile cheie privind consolidarea capacităților instituționale ale Poliției de Frontieră în prevenirea și combaterea traficului ilicit cu țigarete, ca una dintre principalele tendințe care determină evoluția fenomenului.
În alocuțiunea sa, domnul Rosian Vasiloi a mulţumit Companiei JTI pentru suportul acordat de-a lungul anilor, subliniind necesitatea asigurării sustenabilității ulterioare a acestuia. De asemenea, șeful IGPF a accentuat importanța asimilării unor instrumente noi și inovative de combatere a contrabandei și a comercializării ilegale cu produse din tutun. Dumnealui a salutat inițiativa de promovare a unui dialog amplu cu actorii industriali pentru comasarea eforturilor de identificare și eliminare a rutelor de contrabandă cu țigări, atât la nivel național, cât și internațional.
La rândul lor, delegația JTI a apreciat activitatea de frontieră în eradicarea acestui flagel infracțional și a dat asigurări de susținere continuă.
La finalul întrevederii, părțile au trasat perspectivele relațiilor de parteneriat și au reiterat importanța menținerii unei colaborări viabile între părți în vederea combaterii fenomenului contrabandei cu țigări la frontiera de stat.
Notă: în conformitate cu Memorandumul de Înţelegere, semnat în anul 2013 și actualizat în 2018, Compania JTI susține eforturile Poliției de Frontieră în combaterea traficului ilicit de țigări și a comercializării ilegale cu produse din tutun.