ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

12:09 | 25.07.2019 Categorie: Comunicate

Noi directive de conlucrare cu UNHCR

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a primit în vizită de lucru delegația Reprezentanței Regionale pentru Europa Centrală a Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR).

Agenda întrevederii a inclus o sinteză a inițiativelor comune realizate anterior, cu acest prilej domnul Vasiloi a apreciat suportul acordat Poliției de Frontieră de către UNHCR în consolidarea capacităților instituționale și a evocat importanța continuării bunelor relații bilaterale, într-un format de încredere și respect reciproc.

În mod prioritar, părțile au convenit asupra concentrării eforturilor comune în vederea îmbunătățirii cunoștințelor și abilităților practice ale polițiștilor de frontieră pe dimensiunea respectării drepturilor omului, cu referințe la standardele și principiile reglementate în Convenția de la Geneva din 1951 privind statutul refugiaților, inclusiv semnificația principiului non-refoulment și accesul la procedura de azil.

Astfel, doamna Yolande Ditewig a afirmat deschiderea UNHCR pentru o cooperare constantă și sprijinul deplin pentru realizarea, în cooperare cu Centrul de Drept al Avocaților, a unor activități de formare profesională a polițiștilor de frontieră pe subiectele agreate, precum și perfecționarea Curriculei de învățământ la Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei.

În încheiere, oaspeții au vizitat Centrul Medical al Poliției de Frontieră fiind familiarizați cu practicile și condițiile de acordare a asistenței medicale primare sau specializate migranților, solicitanților de azil și străinilor care beneficiază de protecție în Republica Moldova.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!