ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noul premier britanic impune noi condiţii pentru Brexit

11:05 | 28.07.2019 Categorie: Externe

Londra, 28 iul. /MOLDPRES/. Noul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, a transmis Uniunii Europene să renunţe la soluţia de rezervă privind Irlanda de Nord dacă vrea să ajungă la o înţelegere privind Brexit, relatează site-ul agenţiei Reuters, citat de Mediafax și MOLDPRES.

"Dacă scăpăm de soluţia de urgenţă, vom face un mare progres", a declarat Johnson.

Acordul Brexit elaborat de Guvernul Theresa May şi Bruxelles prevede reciprocitate în privinţa libertăţii de circulaţie, o perioadă de tranziţie post-Brexit, menţinerea Marii Britanii în uniunea vamală, un statut special al provinciei britanice Irlanda de Nord şi păstrarea aranjamentelor comerciale. Proiectul de acord este contestat de numeroşi politicieni britanici. Mai mulţi membri ai Guvernului de la Londra au demisionat ca protest faţă de acordul pe tema Brexit negociat cu Uniunea Europeană. În contextul impasului politic, premierul Theresa May şi-a prezentat, de asemenea, demisia.

img19005895

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!