ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Sportivii moldoveni au obţinut cinci medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European

10:26 | 29.07.2019 Categorie: Sport

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Echipa Republicii Moldova a cucerit cinci medalii la Festivalul Olimpic al Tineretului European, rezervat sportivilor în vârstă de până la 18 ani, care s-a încheiat în week-end la Baku (Azerbaidjan), relatează MOLDPRES.

Atleta Nina Căpăţână a devenit vicecampioană la aruncarea greutăţii. Coechipiera Iuliana Dabija a urcat pe treapta a treia a podiumului de premiere la triplu salt. De medalii de bronz s-au învrednicit judocana Paulina Ţurcanu, Constantin Chirilov, Mihaela Samoil (ambii la lupte libere).

“Faptul că au fost obţinute două medalii în turneul de lupte libere este o confirmare a frumoaselor tradiţii existente la acest gen de sport, un rezultat al muncii antrenorilor. Eu cred în talentul, posibilităţile lui Constantin Chirilov de a obţine şi pe viitor performanţe. Există toate premisele pentru a le înregistra”, a declarat astăzi pentru agenţie dublul campion european Petru Marta, cel mai bun luptător moldovean de stil liber, care activează în prezent la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv. Tânărul performer este pregătit la această instituţie de Nicolae Scurtu, Roman Dermenji, Boris Sava.

Mâine, la Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv va avea loc o conferinţă de presă cu medaliaţii la FOTE și antrenorii care i-au pregătit.

La ediţia din anul curent a FOTE au participat 28 de sportivi moldoveni.

img19005910

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!