ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină

13:11 | 29.07.2019 Categorie: Comunicate

Volumul de mijloace financiare şi reţete pentru medicamente compensate în primul semestru 2019

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Volumul de mijloace financiare alocate, în primul semestru 2019, din fondurile de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru medicamente compensate a fost de aproape 319 milioane de lei, în creştere cu circa 46 de milioane faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În acelaşi timp, s-a majorat şi numărul reţetelor eliberate pentru preparatele respective. În primele sase ale anului curent au fost prescrise şi achitate peste trei milioane de reţete, cu aproape 230 de mii mai mult faţă de perioada similară din 2018.

Această creștere se explică în special prin introducerea din februarie 2019 a medicamentelor oferite în mod gratuit din lista celor compensate parţial din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală.

În structura cheltuielilor pentru medicamente compensate, cea mai mare pondere revine în primul semestru 2019 preparatelor administrate în tratamentul de durată, şi anume în cazul maladiilor cardiovasculare (45%) şi diabetului zaharat (19,7%).

Menţionăm că pentru anul 2019, la compartimentul medicamente compensate au fost planificate în jur de 596 de milioane de lei.

Lista medicamentelor compensate cuprinde în prezent 148 de denumiri comune internaţionale. Aceasta poate fi consultată la medicul de familie, în farmacii, la Info CNAM (0 800 99999) şi accesată pe site-ul CNAM, la rubrica “Medicamente compensate”.  Accesaţi aici paşii necesari pentru a beneficia de aceste preparate.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!