Comunicat de presă al Poliției de Frontieră
11:42 | 31.07.2019 Categorie: Comunicate
Cooperare excelentă la frontiera moldo-română
Chişinău, 31 iul. /MOLDPRES/. Șeful Poliției de Frontieră Rosian Vasiloi a primit în vizită de curtoazie pe atașatul de interne al Ambasadei României în Republica Moldova, Adrian Radu.
În cadrul întrevederii au fost abordate temele care au vizat relaţiile moldo-române, evoluţiile recente la frontiera comună, precum şi promovarea proiectelor care au la bază dezvoltarea capacităților instituționale.
În contextul ultimelor activități comune, domnul Rosian Vasiloi a apreciat eforturile părții române referitoare la implementarea și inițierea patrulării comune de-a lungul frontierei. ”Această activitate comună, menită să asigure mai eficient lupta cu contrabanda cu țigări și migrația ilegală, se regăsește printre prioritățile trasate de Prim ministrul RM Maia Sandu și viceprim – ministrul RM, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase. Vom unifica eforturile pentru implementarea celor mai sigure și corecte acțiuni care să contribuie la îmbunătățirea proceselor de lucru la frontiera comună. La fel, ne vom corela activitatea în raport cu necesitățile cetățenilor, doar astfel se va resimți impactul pozitiv al tuturor inițiativelor în acest sens” a conchis șeful Poliției de Frontieră.
Totodată, în repercusiunea discuțiilor a fost menționată colaborarea excelentă dintre Centrul de Excelență în Securitatea Frontierei, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră “Avram Iancu” din Oradea, precum și Școala de Formare Inițială și Continuă a Personalului Poliției de Frontieră Iași. În continuare se mizează pe dezvoltarea acestor relații bilaterale, cu referințe la intensificarea instruirilor, schimbului de experiențe și preluarea bunelor practici din domeniul formării inițiale și continue. A fost apreciată și buna cooperare între părți din cadrul Centrului Comun de Contact Galați.
În această ordine de idei, domnul Adrian Radu a reconfirmat interesul părții române de a intensifica relațiile de colaborare pe domeniul frontalier, în vederea asigurării securizării hotarului comun.