ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mii de ruși au participat la protestele de la Moscova

09:10 | 11.08.2019 Categorie: Externe

Moscova, 11 aug. /MOLDPRES/. Zeci de mii de ruşi au manifestat sâmbătă în centrul Moscovei pentru democraţie şi alegeri libere, precum şi împotriva violenţei forţelor de ordine, relatează DPA, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Este a patra demonstraţie din tot atâtea săptămâni; organizatorii prevedeau că vor participa până la 100.000 de oameni, după ce autorităţile au autorizat protestul pe o stradă uşor de delimitat, în apropierea inelului rutier din jurul centrului capitalei.

În ciuda ploii, manifestanţii continuau să sosească şi după începerea evenimentului, au observat reporterii DPA de la faţa locului. Erau prezenţi sute de poliţişti în echipament de intervenţie, cu bastoane, care efectuau controale de securitate înainte de a permite accesul în zonă; din acest motiv, s-au creat cozi. Mulţi participanţi erau tineri, dar erau prezenţi şi bătrâni, şi părinţi însoţiţi de copii.

"Sunt sigură că vor avea loc din nou arestări în masă", a declarat reporterilor Svetlana, o protestatară în vârstă de 29 de ani, care nu a vrut să-şi precizeze identitatea. "Aş minţi dacă aş spune că nu mi-e deloc frică. Ştiu că s-ar putea să fiu arestată şi sunt îngrijorată", a adăugat ea. Susţinătorii opoziţiei apreciază că numărul mare de arestări arată că guvernul se teme de amplificarea protestelor. "Altfel cum se explică gradul de paranoia la care au ajuns?", adaugă tânăra.

Organizatorii din echipa opozantului Alexei Navalnîi, aflat în închisoare, au făcut apel la manifestanţi să iasă din zona permisă, ceea ce ar constitui o încălcare a autorizaţiei municipale.

Conform organizaţiei OVD-Info, care monitorizează protestele, poliţia rusă a arestat sâmbătă 72 de oameni - 55 la Sankt Petersburg, 10 la Moscova şi şapte la Rostov pe Don. Cu ocazia manifestaţiilor precedente, numărul arestărilor a depăşit 1600.

img19006248

img19006248

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!