ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

12:06 | 11.08.2019 Categorie: Comunicate

Ziua Internațională a Tineretului, sărbătorită la Costești – Capitala Națională a Tineretului 2019

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Mii de tineri din întreaga țară au participat ieri la Ziua Internațională a Tineretului (ZIT), care s-a desfășurat în incinta Complexului Turistic ,,Costești” din satul Costești, r-nul Ialoveni, localitate ce deține titlul de Capitală a Tineretului în 2019. Participanții la ZIT au avut parte de un program cultural-artistic și educațional divers, cu multiple activități interactive, masterclass-uri, expoziții, concursuri, competiții sportive, ș.a. De asemenea, în cadrul ZIT peste 30 de ONG-uri și Centre de Tineret și-au făcut cunoscut programul de activitate, oportunitățile de voluntariat, dar și cele de dezvoltare personală.

La eveniment au participat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei, și secretarul de stat în domeniile tineret și sport, Adrian Băluțel. ,,ZIT este un prilej frumos pentru vă celebra pe voi – tinerii. Activismul, implicare și munca voastră face acest festival atât de minunat! Totodată, acest eveniment este o ocazie în plus pentru Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de a reitera că tinerii sunt o prioritate pentru noi”, a menționat ministrul Liliana Nicolaescu-Onofrei în mesajul său de felicitare.

Organizatorii au pregătit oaspeților ZIT mai multe surprize, printre care un concert susținut de unii dintre cei mai talentați tineri artiști din țară, bucate gustoase, atelier de olărit, diverse distracții, inclusiv pentru părinți și copii etc. ZIT a culminat cu proiecția filmului ,,Au revoir là-haut”, prezentat în cadrul Festivalului Internațional de Film ,,Cronograf”. 

Menționăm că evenimentul a fost organizat de A.O. Perspectiva, în parteneriat cu Primăria satului Costești din r-nul Ialoveni, în cadrul Programului Național ,,Costești Capitala Tineretului 2019” implementat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Notă: ZIT este marcată anual la 12 august, fiind concepută ca un eveniment al tinerilor, organizat și desfășurat cu implicarea tinerilor pentru orientare, dezvoltare, integrare și promovarea de valori și atitudini sănătoase, având drept scop promovarea, motivarea și valorificarea potențialului creator al tinerilor și totodată sensibilizarea opiniei publice asupra problemelor acestora. Tematica ZIT stabilită de Organizația Națiunilor Unite în acest an este „TRANFORMING EDUCATION” și evidențiază necesitatea conjugării eforturilor în vederea asigurării unei educații de calitate și echitabilă pentru toți tinerii.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!