ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării

15:19 | 13.08.2019 Categorie: Comunicate

Subiectele vizând taxele informale, educația anticorupţie şi pregătirea formatorilor în domeniu au fost cele mai importante în cadrul discuţiilor dintre CNA și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării

Chişinău, 13 aug. /MOLDPRES/. Centrul Naţional Anticorupţie şi Ministerul Educației, Culturii și Cercetării își vor consolida eforturile în acțiunile ce vizează prevenirea și combaterea plăților informale în instituțiile de învățământ. Acesta a fost unul dintre principalele subiecte, discutate astăzi, la întrevederea dintre directorul CNA, Ruslan Flocea şi ministrul MECC, Liliana Nicolaescu-Onofrei.

Potrivit lui Ruslan Flocea, eradicarea practicilor de colectare a plăților informale în sistemul educațional este unul dintre principalele obiective pe care şi le poate asuma CNA în comun cu MECC, dat fiind faptul că societatea îşi exprimă tot mai des nemulţumirea faţă de aşa-numitele contribuţii benevole. „Este nevoie să asigurăm cât mai multă transparenţă în activitatea Asociațiilor obștești şi să le aducem în câmpul legal”.

De aceeaşi părere este şi Liliana Nicolaescu-Onofrei care a declarat că intervenția eficientă pe acest segment este una iminentă. ,,Instituțiile din domeniile de activitate ale Ministerului au obligația de a fi exemplu de transparență și integritate. Avem o înțelegere împărtășită a problemei plăților neformale. Misiunea educativă a școlii obligă personalul din învățământ să demonstreze toleranță zero la corupție”, a opinat ministrul.

În cadrul întrevederii au fost abordate şi alte subiecte comune pentru CNA şi minister. Astfel, abordarea în curriculumul școlar pentru gimnaziu şi liceu a subiectelor ce țin de educația anticorupție va constitui un pas important în instruirea tinerei generaţii în spiritul intoleranţei faţă de corupţie. Ambele părţi au convenit să-şi fortifice capacităţile instituţionale, în vederea pregătirii unor formatori din cadrul MECC care, în parteneriat cu specialiștii CNA, să poată aborda temele legate de integritate și anticorupție în activitățile cu profesorii, elevii şi părinţii. Prin urmare, specialiştii ministerului vor stabili o comunicare eficientă cu grupurile-ţintă, de o manieră accesibilă şi acceptată de toate părţile implicate.

Ambele autorități au mandatat specialiști cu competențe funcționale în domeniu, care vor avea întâlniri de lucru permanente, în cadrul cărora vor fi structurate acţiuni anticorupție, menite să excludă faptele de corupţie din procesul educațional.

 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!