ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ucraina şi Turcia au înfiinţat o companie pentru fabricarea de arme de înaltă precizie

17:00 | 13.08.2019 Categorie: Externe

Kiev, 13 aug. /MOLDPRES/. Întreprinderea de stat ucraineană Ukrspeţexport, parte a companiei Ukroboronprom, şi compania turcă Baykar Defence, specializată în fabricarea de drone, au creat o joint venture în domeniul armelor de înaltă precizie şi al tehnologiilor aerospaţiale, informează publicaţia Ukrainska pravda, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

Un anunţ în acest sens a fost făcut de către Consiliul pentru Securitate şi Apărare Naţională al Ucrainei.

Principalul obiectiv al acestei companii mixte este de a unifica capacităţile industriei de apărare din cele două ţări pentru producerea în serie a noilor modele de arme moderne pentru armatele proprii, se menţionează într-un comunicat al consiliului, structură de pe lângă preşedinţia de la Kiev.

Acest lucru va permite, potrivit textului, renunţarea la contractele clasice de cumpărare-vânzare în domeniul armelor şi trecerea la un nivel mai avansat al cooperării bilaterale militare între Ucraina şi Turcia, care vor putea astfel dezvolta împreună noi tipuri de armament.

Unul dintre primele proiecte ce urmează a fi dezvoltate de această joint venture va fi o dronă de nouă generaţie, care să poată efectua operaţiuni de recunoaştere de la altitudini mari, cu o viteză de croazieră şi capabilă să efectueze lovituri de înaltă precizie cu diferite tipuri de arme.

Kievul se aşteaptă ca înfiinţarea acestei joint venture să permită consolidarea capacităţilor de apărare ale Ucrainei şi Turciei, notează publicaţia citată. 

img19006312

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!