Două luptătoare moldovene au obținut medalii la Mondialele de juniori
07:28 | 16.08.2019 Categorie: Sport
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Luptătoarele moldovene de stil liber Anastasia Nichita (59 kg) și Maria Leorda (50 kg) au cucerit joi, 15 august, medaliile de argint, respectiv, bronz la Campionatul Mondial de juniori, care se desfășoară la Tallinn (Estonia), relatează MOLDPRES.
Anastasia Nichita i-a cedat în finală cu scorul 1-12 sportivei japoneze Sae Nanjo. Maria Leorda a învins-o în meciul pentru locul trei, cu scorul 4-2, pe Natalia Varakina din Belarus.
Mariana Draguțan (55 kg) a învins în primul meci și a suferit eșec în optimile de finală ale campionatului.
Urmează concursul de lupte greco-romane. ”Am toată încrederea că vom avea premianți și la această probă”, a declarat pentru agenție Fănel Salinschi, multiplu campion național în anii precedenți. Vasile Diacon (70 kg) a devenit la Tallinn vicecampion mondial de juniori la lupte libere.
Anastasia Nichita este cea mai bună sportivă moldoveană de stil liber. Ea a cucerit recent bronzul la Jocurile Europene de la Minsk (Belarus), multiplă campioană europeană și mondială de cadeți, juniori, tineret, medaliată cu bronz anul curent la Campionatul European de la București (România).