Primul centru din UTA Gagauz-Yeri pentru asistenţa femeilor abuzate va fi deschis până la finele lui 2019
09:23 | 16.08.2019 Categorie: Regiuni
Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Un centru pentru femeile care au suportat acte de violenţă în familie va fi deschis, până la finele anului curent, la Comrat. Iniţiativa se înscrie într-un proiect implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) cu sprijinul Republicii Coreea, transmite MOLDPRES.
În premieră, femeile din UTA Gagauz-Yeri care suferă din cauza violenţei vor putea beneficia de adăpost, iar angajaţii centrului le vor oferi consiliere psihologică, precum şi sprijin social şi juridic. Totodată, beneficiarele vor fi ajutate să-şi găsească un loc de muncă sau să-şi lanseze o afacere.
Centrul va fi amplasat într-un edificiu cu două etaje, care este în prezent renovat din temelie, lucrările demarând în luna iulie curent. Instituţia va avea o suprafaţă de circa 500 metri pătraţi şi va putea găzdui concomitent până la 20 de persoane, femei şi copii. Fiecare familie va avea o cameră separată, dotată cu tot necesarul pentru perioada aflării în centru. Beneficiarele vor putea fi cazate o perioadă de până la şase luni, timp în care specialiştii le vor ajuta să identifice soluţii pentru problemele lor.
Clădirea viitorului centru va avea un design universal, fiind accesibilă şi pentru persoanele cu dizabilităţi. Astfel, accesul de la un etaj la altul se va face cu ajutorul unui ascensor, iar instituţia va dispune de grupuri sanitare adaptate şi rampe de acces. Autorii proiectului au prevăzut o încăpere unde beneficiarii vor putea petrece timpul în cadrul unor activităţi comune. Totodată, în centru va exista o cameră special amenajată pentru activităţile copiilor, aceasta urmând să fie dotată cu jocuri şi echipamente pentru practicarea diferitelor genuri de sport.
La etajul întâi al clădirii se va afla și un centru comunitar, destinat femeilor din grupuri dezavantajate, precum și tinerilor din comunitate care au nevoie de consiliere sau sprijin.
Reprezentanţii PNUD şi ai autorităţilor autonomiei au întreprins joi, 15 august, o vizită de monitorizare pe şantierul centrului şi au constatat că lucrările derulează în timp util şi conform proiectului. „Intervenția noastră are ca scop sprijinirea autorităților din UTA Găgăuzia pentru a rezolva problema lipsei serviciilor specializate la care pot avea acces supraviețuitoarele violenței. Lipsa serviciilor de prevenire şi combatere a violenţei are un impact sever asupra supraviețuitoarelor, familiilor acestora și impune, de asemenea, costuri suplimentare pentru sistemele de protecție socială, sănătate și drept”, a menţionat Andrea Cuzyova, reprezentant rezident adjunct PNUD Moldova.
La rândul său, Olesea Tanasoglo, viceguvernator al UTA Gagauz-Yeri, a afirmat că, potrivit statisticilor, fiecare a patra femeie din ţara noastră este supusă unei forme de violență în familie. „Pornind de la aceste realităţi, prevenirea și intervenția timpurie în soluţionarea acestei probleme este una dintre priorităţile executivului din UTA Găgăuzia”, a explicat Olesea Tanasoglo.
Pentru amenajarea centrului, autorităţile de la Comrat au oferit un edificiu, care a început să fie reparat capital, după ce a fost expertizat din punct de vedere tehnic. PNUD, cu sprijinul Republicii Coreea, a alocat finanţare în sumă de 90 mii de dolari. Contribuţia Executivului UTA Găgăuzia în acest proiect se estimează la circa 85 mii de dolari. Totodată, pentru suplimentarea bugetului instituţiei a fost organizată o campanie de colectare de fonduri.