ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

13:49 | 20.08.2019 Categorie: Comunicate

Ilegalități consemnate la frontiera de est

Chişinău, 20 aug. /MOLDPRES/. Doi amici, cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați pentru încălcarea regimului zonei de frontieră, dar și riscă documentare pentru consumul de marijuană. Un alt conațional, pe numele căruia exista consemn nominal pentru tentativa trecerii ilegale a frontierei de stat, a fost reținut la cea de-a doua tentativă de trecere frauduloasă a hotarului moldo-ucrainean. Ambele incidente au avut loc la sfârșitul săptămânii trecute.

În adresa Direcției regionale Est a parvenit o informație operativă de la populația locală privind staționarea unui mijloc de transport în zona de frontieră în care se aflau două persoane necunoscute. Cercetările desfășurate de către polițiștii de frontieră au fost extinse pe direcția Taraclia-Petrovca. Astfel că, la scurt timp au fost găsiți în apropierea graniței doi bărbați ce consumau masă vegetală uscată cu miros specific de marijuana, printr-un aparat inhalator artizanal.

Din documentarea preliminară s-a constatat că sunt locuitori ai satului Taraclia, raionul Căușeni, cu vârsta cuprinsă între 29 și respectiv 39 de ani. Audiați, tinerii au confirmat că aparatul le aparține, iar substanța o achiziționase de la un necunoscut. Ca urmare, a fost întocmit proces verbal privind încălcarea regimului zonei de frontieră, masa vegetală a fost transmisă către expertiză, iar cercetările sunt în derulare până la elucidarea tuturor circumstanțelor.

Un alt conațional aflat sub consemn nominal a încercat în data de 18 august curent să traverseze ilegal frontiera de stat pe direcția Crocmaz – Starokazacie. Acesta a fost observat de către patrula mobilă a SPF Căplani, fiind reținut la 50 m de la linia de frontieră. Bărbatul în vârsta de 31 de ani, originar din orașul Durlești, a prezentat pașaportul valabil și a comunicat că cunoștea despre consemnul aplicat pe numele lui, motiv pentru care a decis să evite controlul de frontieră.

Pentru tentativa de trecere ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova, moldoveanul riscă o amendă penală conform art. 27, 362 alin. (1) a CC al RM.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!