ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Marea Britanie vrea o soluţie „flexibilă şi creativă” pentru frontiera irlandeză după Brexit

09:19 | 28.08.2019 Categorie: Externe

Londra, 28 aug. /MOLDPRES/. Guvernul britanic lucrează „în ritm alert pentru a găsi o gamă largă de soluţii flexibile şi creative” pentru a gestiona situaţia de la frontiera cu Irlanda după Brexit, a declarat marţi un purtător de cuvânt al guvernului, potrivit Reuters, preluat de Mediafax și MOLDPRES.

„Suntem gata să negociem cu bună-credinţă o alternativă la mecanismul backstop pentru a ne asigura că problemele de la frontieră irlandeză sunt tratate acolo unde ar fi trebuit să fie întotdeauna: în negocierile privind viitorul acord dintre Marea Britanie şi UE”, a adăugat purtătorul de cuvânt.

Negociatorul britanic pentru Brexit, David Frost, urmează să se deplaseze miercuri la Bruxelles pentru a discuta problema frontierei cu Comisia Europeană, în timp ce partidele de opoziţie britanice încearcă să se unească pentru a opri retragerea Marii Britanii din UE fără acord la 31 octombrie.

Primul ministru britanic, Boris Johnson, i-a transmis preşedintelui în funcţie al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că nu există nicio perspectivă a unui Brexit cu acord, cu excepţia cazului în care mecanismul "backstop" va fi eliminat, a anunţat marţi cabinetul acestuia, potrivit Reuters.

"Primul ministru a stabilit că Marea Britanie va părăsi UE la 31 octombrie, indiferent de circumstanţe, şi cu siguranţă ne dorim să facem acest lucru cu un acord", a transmis o purtătoare de cuvânt.

"Primul ministru a fost, de asemenea, clar că, dacă nu se redeschide Acordul de retragere şi nu se elimină backstopul, nu există nicio perspectivă a acestui acord”, a adăugat aceasta.

Boris Johnson insistă ca mecanismul backstop să fie înlocuit, afirmând că este incompatibil cu suveranitatea britanică şi cu viitorul Marii Britanii în afara Blocului comunitar.

Liderul de la Londra a afirmat săptămâna trecută, într-o scrisoare adresată preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, că Uniunea Europeană ar trebui să ia în considerare o nouă soluţie pentru frontiera irlandeză, alta decât soluţia "backstop", un mecanism care are drept scop să păstreze deschisă această graniţă, dar care ar însemna că Marea Britanie ar trebui să rămână în uniunea vamală europeană până când sunt negociate "aranjamente alternative" prin care să se evite o frontieră strictă în Irlanda.

Jean-Claude Juncker, preşedintele în funcţie al Comisiei Europene, i-a reiterat marţi seară premierului britanic, Boris Johnson, că Acordul Brexit nu va fi renegociat şi că susţinerea ţărilor Uniunii Europene pentru Irlanda este "constantă".

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!