ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

09:41 | 29.08.2019 Categorie: Comunicate

Situația în punctele de trecere a frontierei de stat

Chişinău, 29 aug. /MOLDPRES/. La ora actuală toate punctele de trecere activează în regim normal. Poliția de Frontieră informează că pe parcursul celor trei luni de vară, în unele puncte de trecere a frontierei de stat și în anumite perioade de timp se înregistrează un flux majorat al unităților de transport, fapt ce condiționează o circulație mai anevoioasă și o creștere a mediei timpului de așteptare.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 58 470 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 29 443 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 40 076 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 11 992 traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în RM – 7 573 traversări autovehicule.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 9 440 traversări persoane;
PTF Leușeni - 6 920 traversări persoane;
PTF Otaci - 5 348 traversări persoane;
PTF Cahul – 4 409 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 3 768 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 2 960 traversări persoane;
PTF comun Sculeni - 2 844 traversări persoane;
PTF Criva – 2 798 traversări persoane.

Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier și de neadmitere a creșterii timpilor de așteptare în punctele de trecere:
- mărirea numărului de polițiști de frontieră de primă linie de control;
- folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere, prin redirecționarea traficului pe arterele libere și, la necesitate implementarea procedurii de trecere a frontierei ”Revers”;
- menținerea unei comunicări permanente între inspectorii de frontieră și călători, prin informarea corectă despre situația din punctele de trecere și problema care condiționează îngreunarea circulației;
- intervenția în cele mai solicitate puncte de trecere a grupurilor de suport, formate din specialiști din cadrul sediului central al IGPF;
- instalarea corturilor anticaniculă în cele mai tranzitate puncte de trecere, unde călătorilor le sunt asigurate asistență medicală și apă potabilă;
- intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- pe parcursul celor trei luni de vară, motocicliștilor li se permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!