ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Poliției de Frontieră

07:58 | 30.08.2019 Categorie: Comunicate

Situația în punctele de trecere a frontierei de stat

Chişinău, 30 aug. /MOLDPRES/. Poliția de Frontieră informează că pe parcursul celor trei luni de vară, în unele puncte de trecere a frontierei de stat și în anumite perioade de timp se poate înregistra un flux majorat al unităților de transport, iar acest fapt ar condiționa o circulație mai anevoioasă și o creștere a mediei timpului de așteptare.

La ora actuală se semnalează trafic intensiv în punctul de trecere Mirnoe-Tabaki, polițiștii de frontieră și vameșii lucrează la capacitate maximă pentru a nu permite creșterea timpului de așteptare mai mult de 30 de minute. Estimativ, această circulație încărcată se va menține până la ora 09:00.

Totodată, ieri, 29 august a.c., în contextul unui flux continuu și majorat, s-au înregistrat aglomerări în punctele de trecere Criva și Lipcani, iar în sudul țării, pentru trei ore nu a activat punctul de trecere Basarabeasca, cauza fiind problemele tehnice la sistemele informaționale din gestiunea omologilor ucraineni.

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 74 759 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 39 284 a fost înregistrat pe sensul de ieșire din Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 40 005 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 15 723 traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în străinătate – 8 320 traversări autovehicule.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:

PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 12 776 traversări persoane;

PTF Leușeni - 11 957 traversări persoane;

PTF Otaci - 6 002 traversări persoane;

PTF Giurgiulești-Galați – 5 790 traversări persoane;

PTF Cahul – 5 548 traversări persoane;

PTF Sculeni - 5 318 traversări persoane;

PTF comun Palanca - 4 756 traversări persoane;

PTF Tudora – 4 178 traversări persoane.

Măsurile suplimentare de lucru menite să fluidizeze traficul transfrontalier și de neadmitere a creșterii timpilor de așteptare în punctele de trecere:

- mărirea numărului de polițiști de frontieră de primă linie de control;

- folosirea la maxim a infrastructurii punctelor de trecere, prin redirecționarea traficului pe arterele libere și, la necesitate implementarea procedurii de trecere a frontierei ”Revers”;

- menținerea unei comunicări permanente între inspectorii de frontieră și călători, prin informarea corectă despre situația din punctele de trecere și problema care condiționează îngreunarea circulației;

- intervenția în cele mai solicitate puncte de trecere a grupurilor de suport, formate din specialiști din cadrul sediului central al IGPF;

- instalarea corturilor anticaniculă în cele mai tranzitate puncte de trecere, unde călătorilor le sunt asigurate asistență medicală și apă potabilă;

- intensificarea conlucrării și schimbului reciproc de informații cu autorităţile de frontieră ale statelor vecine, pentru remedierea în comun a unor situații imprevizibile semnalate la frontieră.

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:

- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.

- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.

- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.

- pe parcursul celor trei luni de vară, motocicliștilor li se permite trecerea tuturor formalităților de frontieră fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.

- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.

- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!