Denis Vieru: ”O să vină și timpul când o să-l înving și pe campionul mondial”

Chişinău, 31 aug. /MOLDPRES/. Interviu acordat în exclusivitate Agenției Informaționale de Stat MOLDPRES de medaliatul cu bronz la Mondialele de judo Denis Vieru

Întrebare: Care a fost, în opinia ta, cel mai dificil, important, frumos meci disputat la Mondiale?

Răspuns: Indiscutabil partida pentru medalia de bronz cu mongolul Vaskhuu Yodonperenlei. În ajunul ei cedasem în meciul semifinal. Am intrat după încheierea lui în sala de încălzire foarte agitat, indispus, nemulțumit de mine și pe toată lumea din jur. Știți ce gând mă domina în acele clipe? În primul rând, să mă calmez cât mai repede posibil, până la meciul următor pentru bronz. Să mă concentrez, să-mi fac planul de luptă și să părăsesc sala cu fruntea sus, cu o dispoziție bună, sărbătorească. În nici un caz cu dispoziția proastă ce o aveam după  meciul semifinal.

Î: Aruncarea din prelungirile meciului a fost de zile mari, spectaculoasă. Procedeul face parte constant din arsenalul tău?

R: Da. Istoria cum a fost pregătit, inclus în ”repertoriul” meu este următoarea. Acest atac pe stânga cu imitarea falsă că îi dau mână liberă de atac adversarului l-am încercat inițial la antrenamente fiind pedepsit de multe ori foarte dur de colegi. Mă aruncau fără milă - ”diavolii”-  pe tatami. Nu-mi prea ieșea și atunci antrenorul, dl Veaceslav Bacal m-a lămurit că-l fac greșit. Mi-a arătat, demonstrat de câteva ori cum se execută în mișcare, ritm, cu amplitudine. Am prins, vorba moldoveanului,  firul repede, l-am cizelat până la automatism și cu ajutorul lui câștigasem deja până la acest meci, mai multe partide.

Î: Antrenorul Veaceslav Bacal, care a urmărit evoluția ta la Tokyo de la Chișinău,  a declarat în mass-media că ai ratat în semifinală medalia de argint. Ești de acord cu punctul dumnealui de vedere?

R: Da, are dreptate. În ajun am fost informat de dumnealui – telefonic - care-i procedeul-cunună al adversarului meu, sud-coreeanul Linhwan Kim (”călcâiul” în limbajul popular al judocanilor), cum să-l blochez, anihilez. Nu am reușit, însă, să-l transpun în fapt. Părerea mea este că dacă dumnealui ar fi fost la campionat, meciul ar fi avut desenul tactic elaborat. Reacția dumnealui, sfaturile, indicațiile date în maniera dumnealui specifică (impulsivă, temperamentală, dar foarte promptă) la cele ce se întâmplă pe tatami atunci când evoluez mă ajută mult să câștig meciuri dificile. Cred că, dacă ar fi fost și la Jocurile Europene de la Minsk – obțineam o medalie.

Î: A propos, dacă a venit vorba despre rolul antrenorului în cariera unui performer. Din câte cunosc  mai mulți tehnicieni emit pretenții că te-au educat. Care-i adevărul?

R: Tema este delicată, sensibilă și am mai abordat-o într-un interviu care a stârnit polemici. Repet. Primul meu antrenor este  Victor Cazac, apoi m-am antrenat la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv, care se află la câteva sute de metri de casa unde locuiesc. Dl  Veaceslav Bacal mă pregătește în ultimii cinci ani. Lui îi aparține rolul  primordial în obținerea performanțelor mele. Eu sunt parte a proiectului  lansat de dumnealui, elaborat și tradus de comun acord - uneori și cu discuții mai tari, bărbătești – în viață. Ca să pun odată și pentru întotdeauna punctul pe ”i” în problema apărută declar: de acum înainte fără dumnealui nu am să plec la nici un cantonament sau turneu de peste hotare. Cu ceilalți antrenori care au tangențe cu victoriile mele o să discutăm cu fiecare, probabil, în parte în viitorul apropiat, pentru că din câte am fost informat au apărut cam mulți.

Mai  subliniez. Eu nu am să uit niciodată fraza încurajatoare, mobilizatoare a dlui Veaceslav Bacal care mi-o repeta mereu la orice turneu, atunci când a început să mă antreneze – în urmă cu vreo 5 ani - și sufeream destule înfrângeri amare: ”Nu te dezamăgi. Tu ești mai bun decât ei.  Ai mare potențial. Ai nimerit, pur și simplu, într-o grupă foarte puternică. O să-i batem! Ai să vezi! Însă, în nici un caz, să nu-i subestimezi!”. Și așa a fost.

Î: Fă o ierarhie a contribuțiilor aduse în obținerea frumoaselor tale performanțe de părinți, antrenor, Federație…

R: Toate sunt foarte importante și au roluri fără de care nu ar fi fost posibile performanțele mele. Ele-s strâns legate una cu alta și dacă unul dintre acești factori va fi neglijat atunci va fi pus sub semn mare de întrebare viitoarele mele rezultate.

Î: Până la Jocurile Olimpice de la Tokyo (2020) a rămas mai puțin de un an. Ai vreun plan de pregătiri?

R: Am discutat puțin la temă cu dl Veaceslav Bacal. Dorim ca Federația, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Comitetul Național Olimpic și Sportiv să țină cont, în primul rând, de doleanța noastră mare – să ne organizeze două cantonamente  în Coreea de Sud și Japonia pentru a ne familiariza cu stilul de luptă incisiv, agresiv, bătăios al asiaticilor, care, precum știți, domină în judo. În special, la categoriile inferioare de greutate. În asemenea caz am putea spera și la o medalie olimpică.

Î: L-ai învins în finala turneului de la Paris din anul curent, în stil mare, foarte convingător, pe numărul unu mondial, Vaja Margvelașhvili (Georgia). Când  o să-l bați și pe numărul doi, Joshiro Maryama, proaspătul campion mondial?

R: Dacă totul o să se deruleze așa cum am programat împreună cu dl Veaceslav Bacal, atunci o să o vedeți și pe asta. La locul și timpul potrivit. Aveți puțină răbdare.

Î: Ce te-a impresionat în mod deosebit la campionat, în Japonia?

R: Amabilitatea ieșită din comun a oamenilor. Sunt extraordinar de respectuoși. Apoi, în ordine, faptul că produsele marine, peștele, sunt în orice fel de bucate. Sunt foarte calorice, variate, gustoase. Și am mai rămas, pur și simplu, fascinat, șocat, la văzul unui imens acvariu cu toate speciile de meduze existente în lume. O priveliște la care, vorba vine, îți stă mintea locului.

La campionat am rămas surprins de rivalitatea acerbă care există între campionul Joshiro Maryama și medaliatul cu bronz, colegul de echipă Hifumi Ube.  În ajunul festivității de premiere mi-a plăcut mult că am fost felicitat acolo de președintele Federației noastre, dl Andrei Golban. Eu sunt o fire aparte din punct de vedere psihologic. Uneori mă las învăluit de melancolie. De-a mirării, dar într-o asemenea stare eram acolo și fraza dumnealui ”Ce-i cu tine? Hai, zâmbește puțin. Am luat, totuși, o medalie mare!”, m-a readus frumos, la timp, la realitate.

Î: Îi cunoști, contactezi, uneori, cu compatrioții noștri, premianți la Mondiale: Victor Bivol (bronz în 1995), Victor Florescu (vicecampion mondial în 1997), Sergiu Toma (premiant în 2011)?

R: Desigur,  dar foarte puțin. Cu Victor Bivol mă salut respectuos. Cade bine la inimă întotdeauna gestul dlui Victor Florescu, angajat al Federației Internaționale de Judo, atunci când se apropie de mine la diferite turnee și mă încurajează. Cu Sergiu Toma, pur și simplu, ne salutăm, dar schimb de informații nu am făcut niciodată. Acest lucru - foarte prețios de altfel - îl fac de multe ori cu alți doi compatrioți, premianți și ei la Mondiale (dar pentru Emiratele Arabe Unite) Victor Scvorțov și Ivan Remarenco.

Î: Pe cerul vieții tale apar, plutesc, uneori, și nori?

R: Da, cu regret, uneori, se întâmplă și așa ceva.

Î: Și atunci cum  soluționezi situațiile critice în care nimerești?

R: Fac și eu, ca și orice om, uneori, greșeli. Din neștiință, dar și din cauza incompetenței oamenilor cu care contactez. Atunci când au fost asemenea cazuri totul s-a rezolvat și, sper, că și pe viitor se vor rezolva cu ajutorul Celui de Sus, așa cum va decide destinul.

Î: Ce prețuiești foarte mult în viața asta?

R: Timpul liber, în primul rând. Apoi dorința de comunicare, de a afla lucruri noi, interesante și buna dispoziție.

Î: Ce fraze te-au impresionat, ți-au plăcut, ți s-au întipărit, în special, în memorie?

R: Cea despre numărul mare de antrenori care apar atunci când ești pe val, obții performanțe și faptul că o să rămână până la capăt alături de tine, în caz de eșec, de regulă, doar numai unul dintre ei. Merită, cred, să reproduc și fraza: ”Trei lucruri nu pot fi reîntoarse în viață: timpul, cuvântul rostit și posibilitatea ce ai avut-o, dar ai ratat-o”.

Î: Știi, sper, ce semnifică, cu ce se asociază, medalia cucerită?

R: Da. Mi-am asigurat rentă viageră și am s-o primesc la împlinirea vârstei de 35 de ani. Conform tradiției ce există la Ministerul de Interne, urmează să fiu avansat în grad. (Zâmbește abia perceptibil). Acum pot și să ies la pensie.

                      Fișier biografic

Născut pe 10 martie 1996  la Chișinău.  Anul curent a absolvit Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport. A câștigat în 2019 turneele de Grand Slam de la Paris și Baku, Grand Prix de la Antalya, argintul la turneul Grand Prix de la Zagreb și a devenit campion mondial universitar (Napoli). Clasat pe locurile 5 la turneul de la Dusseldorf și Jocurile Europene de la Minsk. În afară de performanțele sus-menționate, el mai este medaliat cu bronz la Europenele de juniori (Oberwart, 2015), câștigător al etapelor Cupei Europei de la Deva, Paks, Leibnitz, campion european Under-23 (Tel Aviv, 2016), premiant la turneele Grand Prix din 2018 de la Budapesta și Antalya. Angajat în echipa sportivă a Departamentului Trupelor de Carabinieri al Ministerului de Interne.