ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Vicepreşedintele american Mike Pence a sosit la Varşovia, pentru acţiuni de comemorare şi întrevederi bilaterale

09:22 | 02.09.2019 Categorie: Externe

Varşovia, 2 sep. /MOLDPRES/. Vicepreşedintele SUA, Mike Pence, a sosit duminică dimineaţa la Varşovia, pentru a participa la acţiunile de comemorare a 80 de ani de la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, informează dpa, preluată de AGERPRES și MOLDPRES.

Pence, însoţit de soţia sa, a fost întâmpinat pe aeroportul Okecie din Varşovia de ambasadorul SUA în Polonia, Georgette Mosbacher, alături de alţi oficiali.

Mai târziu duminică, vicepreşedintele american a susţinut un discurs în Piaţa Pilsudski din Varşovia, alături de preşedintele polonez Andrzej Duda şi de cel german Frank-Walter Steinmeier, prezent de asemenea la acţiunile de comemorare.

Mike Pence va avea, în marja acţiunilor din Varşovia, şi o întrevedere cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Luni, Pence are programate întrevederi bilaterale cu gazdele poloneze.

Preşedintele american Donald Trump era iniţial aşteptat să participe la acţiunile de comemorare din Polonia, dar şi-a amânat vizita din cauza Uraganului Dorian, care ar urma să atingă coasta estică a Floridei luni seară şi marţi.

img19006851

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!