Echipa Petrocub Hâncești și-a consolidat poziția a treia în clasament
10:25 | 02.09.2019 Categorie: Sport
Chişinău, 2 sep. /MOLDPRES/. Echipa Petrocub Hâncești și-a consolidat poziția a treia în clasamentul campionatului național de fotbal după meciurile etapei a 20-ea, disputate în week-end, relatează MOLDPRES.
Ea a învins-o, în deplasare, cu scorul 3-1, pe Speranța Nisporeni, iar urmăritoarea sa, Milsami Orhei a cedat cu scorul 0-1 formației Dinamo-Auto Tiraspol pe terenul acesteia.
”Am dominat pe tot parcursul partidei și am învins pe merit. Vom lupta în continuare ca să urcam la finele turneului pe podiumul de premiere”, a declarat la conferința de presă antrenorul echipei Petrocub, Lilian Popescu. ”Am dorit mult să marcăm un gol rapid, dar a ieșit invers. Presiunea asupra jucătorilor și-a lăsat amprenta asupra rezultatului meciului”, a spus antrenorul formației Speranța, Cristian Efros.
În celelalte două partide ale etapei au fost înregistrate următoarele rezultate: Sheriff Tiraspol – Codru Lozova 2-0, Zimbru Chișinău – Sfântul Gheorghe Suruceni 0-1.
Clasamentul campionatului are următoarea configurație: Sheriff – 54 puncte, Sfântul Gheorghe – 40 p., Petrocub – 37 p., Milsami – 30 p., Speranța – 25 p., Dinamo-Auto – 25 p., Zimbru – 11 p., Codru – 3 p.
În campionat a intervenit o pauză determinată de meciurile echipei naționale cu reprezentativele Islandei (7 septembrie, în deplasare) și Turciei (10 septembrie, acasă).