Un minor originar din Soroca este suspectat de omorul unui taximetrist
13:04 | 03.09.2019 Categorie: Societate
Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Un minor în vârstă de 16 ani, originar din raionul Soroca, a fost reținut de oamenii legii, fiind învinuit de omorul unui taximetrist, informează MOLDPRES.
Crima a avut loc pe 30 august 2019. Potrivit poliției, un bărbat în vârstă de 61 de ani, care activa în calitate de taximetrist, ar fi fost omorât, iar cadavrul acestuia a fost aruncat într-o fâșie forestieră dintr-o localitate din raionul Râșcani. Automobilul acestuia a fost depistat în sectorul Râșcani al capitalei.
Oamenii legii au anunțat că minorul și-a recunoscut vina.
Dacă va fi găsit vinovat, făptașul riscă închisoare pe un termen de la 15 la 20 de ani, sau detenție pe viață.