ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Oamenii legii au deconspirat companii off-shore care ar fi tăinuit sume impunătoare de bani

16:11 | 03.09.2019 Categorie: Societate

Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Oamenii legii au destructurat o schemă de evaziune fiscală, prin care companii off-shore ar fi tăinuit peste 400 mii euro și 75 mii dolari. Procurorii au anunțat că au reținut și plasat în izolator o persoană, care ar fi beneficiarul final al schemei, relatează MOLDPRES.  

Potrivit Procuraturii Generale, în perioada 2016-2017, beneficiarul conturilor unei companii nerezidente, înregistrate în Marea Britanie și Gibraltar, cu conturi bancare în Letonia, a beneficiat de mijloace bănești în proporții deosebit de mari, fără ca să prezinte Declarațiile cu privire la impozitul pe venit către serviciile fiscale. Aceasta a generat obligații suplimentare față de bugetul privind impozitele și taxele, mai exact, eschivarea de la calcul și plată a impozitului pe venit pentru perioadele fiscale 2016-2017, în proporții deosebit de mari.
 
Astfel, conform acestei cauze penale, în anii 2016-2017, un grup criminal organizat, în scop de profit, ar fi creat companii nerezidente în zonă off-shore, prin intermediul cărora ar fi tăinuit și transmis peste 407 mii euro și 75 mii de dolari americani la conturile personale ale membrilor grupului. Aceștia, însă, atunci când au creat companiile, știau cu certitudine că prestează servicii de traducere prin internet, fără înregistrarea în evidență contabilă și întocmirea documentelor primare contabile.
 
În urma efectuării a nouă percheziții la subdiviziunea economică a persoanei juridice vizate, domiciliile, automobilele și alte bunuri ce aparțin figuranților, au fost ridicate 13 carduri bancare emise de bănci din țară și străine, acte contabile, documente electronice și înscrisuri de ciornă ce includ date de evidență contabilă dublă, mijloace electronice de stocare a informației. 

Investigațiile în acest caz continuă. 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!