ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Noul guvern al Italiei a depus jurământul

15:05 | 05.09.2019 Categorie: Externe

Roma, 5 sep. /MOLDPRES/. Noua coaliţie de guvernare din Italia, formată din Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) şi Partidul Democrat (PD, centru-stânga), a depus joi jurământul în sala de bal a Palatului Quirinal, sediul Preşedinţiei, informează dpa, citată de AGERPRES și MOLDPRES.

''Jur să fiu loial republicii şi să-i respect Constituţia şi legile şi să-mi exercit atribuţiile în interesul exclusiv al naţiunii'', a declarat premierul Giuseppe Conte. Aceleaşi cuvinte au fost rostite şi de cei 21 de miniştri cât are noul guvern de la Roma.

Vârsta medie a miniştrilor este de 37 de ani, un adevărat record. Din cabinet fac parte şi şapte femei. Zece membri fac parte din M5S, nouă din PD, unul din partidul LeU (Liberi şi Egali, de stânga) şi un tehnocrat în persoana ministrului de interne Luciana Lamorgese, funcţionară civilă de rang înalt. Liderul M5S, Luigi Di Maio, a primit portofoliul externelor, în timp ce Roberto Gualtieri, din partea PD, a devenit ministru al economiei.

Pentru a fi confirmat, noul guvern - care ar urma să rămână în funcţie până la finalul legislaturii, în 2023 - va trebui să treacă săptămâna viitoare prin două voturi de încredere: luni, în camera inferioară a parlamentului, iar marţi în Senat. 

img19006966

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!